Plec de la faptul că s-a încheiat o nouă ediţie a Jocurilor Olimpice, competiţie la care, orice s-ar spune, România a avut o prestaţie echilibrată. Ai noştri nu au reuşit să ajungă în
Plec de la faptul că s-a încheiat o nouă ediţie a Jocurilor Olimpice, competiţie la care, orice s-ar spune, România a avut o prestaţie echilibrată. Ai noştri nu au reuşit să ajungă în vârful clasamentului general, dar nici nu s-au făcut de râs, dovadă fiind faptul că suntem între primele 20 de ţări.
Acum, după închiderea Jocurilor Olimpice, cu toţii au găsit un prilej de a face analize şi de a emite fel de fel de păreri cu privire la activitatea sportivilor noştri.
După părerea mea, trebuie să înţelegem faptul că, pentru a progresa, vom fi nevoiţi să înţelegem că practicarea exerciţiului fizic duce la sănătate colectivă. Cred, de asemenea, că se impune o consfătuire a specialiştilor, a oamenilor din acest segment, în care să se ajungă la un concept unic care să fie pus în practică la nivel naţional.
Altfel, vor trece două sau trei săptămâni, şi tot ceea ce se discută în prezent va intra în istorie. Ne vom trezi că vine peste noi Londra 2012, dar că am rămas complet descoperiţi. Fiindcă aşa se întâmplă mereu: dacă peste rană trece ceva timp, în fiinţa umană se va manifesta principiul autoprotecţiei. Totul se va uita, iar noi ne vom mulţumi încă o dată doar cu jumătăţi de măsuri.