… şi aşa ni se va întâmpla şi nouă. Letonia: +30%, România: +23,2%, Estonia: +20,6%, Lituania: +20,1%, Bulgaria: +16,3%. Aşa arătau creşterile costului cu forţa de muncă în trimestrul III 2007 faţă de trimestrul III 2006. În acest timp, în Uniunea Europeană cu 27 de state, costul forţei de muncă se majorase cu 3,7%, în timp ce în cele 13 state membre ale zonei EURO la acel moment, costul forţei de muncă se majora cu 2,5%. Recuperare economică puternică, nu?

Letonia: +16,5%, Bulgaria: +14,4%, Lituania: + 12,4%, Estonia: +11,2%, România: +9,1%. Aici nu mai vorbim de creşteri salariale, ci de inflaţie. Da. Majorarea anualizată a preţurilor. Curios, nu? Dacă în primul paragraf am avut statele cu cea mai mare creştere salarială din Uniunea Europeană, de anul trecut, în al doilea paragraf avem statele cu cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Şi, vă miră sau nu, sunt aceleaşi. Şi, vă miră sau nu, există o explicaţie…

… o explicaţie pe care încă de anul trecut o ofeream cititorilor Gazetei de Sud: spirala salarii preţ. Atunci când inflaţia raportată a fost prea mică (ţineţi minte nivelul anualizat de 3,66% din martie 2007), lumea nu o credea. Pentru că nu o simţea atât de mică. Prin urmare, anticipând inflaţie mai mare în viitor, s-au majorat pretenţiile salariale. Angajatorii, pentru a satisface aceste cerinţe, aveau una din două variante: fie reduc marja de profit, fie transferă în preţul final al produsului majorările salariale. Adică produse mai scumpe. Adică, plus de inflaţie.

Economiştii uzitează sloganuri de genul: când cererea este mai mare decât oferta, atunci vânzătorii fac preţul. Iar sensul este în sus. Acces la bani, majorări salariale mari, nesusţinute de productivitate, rămânerea în urmă a producţiei interne şi apelarea într-o măsură tot mai mare la bunurile şi serviciile din import au fost ingredientele majorării preţurilor. Când nu ai b