Până la sfârşitul anului 2009, spaniolii vor renunţa la muncitorii străini, şi aceasta din cauza creşterii alarmante a şomajului, lucru care a determinat Guvernul spaniol să nu mai angajeze muncitori străini. Pentru că nu li se vor mai prelungi contractele , mulţi căpşunari care deja lucrează acolo, printre care şi botoşăneani, vor să se întoarcă în ţară.
90% dintre muncitorii care lucrează pe plantaţiile din Spania sunt români, veniţi din Moldova , Oltenia sau Ardeal. Familia Aurel şi Elena Drăgoi din Botoşani munceşte la cules de căpşuni din 2003. Primul a plecat la muncă Aurel care, după circa doi ani de zile a adus-o la el şi pe soţia sa, urmând la scurt timp şi cei doi copii minori. “Noi am prins amândoi contracte de muncă, cu plata tuturor taxelor la asigurările sociale , deci nu am muncit nici un minut la negru. Suntem apreciaţi de patroni şi de colegii de muncă fiindcă ne vedem de treabă. Avem o casă închiriată unde stăm împreună cu cumnaţii noştri. Ne temem că vom pierde însă contractele, fiindcă Guvernul spaniol a luat nişte măsuri împotriva muncitorilor străini şi de aceea ne-am interesat să vedem dacă putem să ne reîntoarcem la Botoşani. ”- ne-a spus Aurel Drăgoi. Perspectivele reîntoarcerii nu sunt însă deloc roze fiindcă, consultând locurile de muncă oferite , Aurel şi Elena Drăgoi nu şi-au găsit slujbe care să le aducă veniturile pe care le obţin în Spania .
Autori: Virgil TĂTARU
Până la sfârşitul anului 2009, spaniolii vor renunţa la muncitorii străini, şi aceasta din cauza creşterii alarmante a şomajului, lucru care a determinat Guvernul spaniol să nu mai angajeze muncitori străini. Pentru că nu li se vor mai prelungi contractele , mulţi căpşunari care deja lucrează acolo, printre care şi botoşăneani, vor să se întoarcă în ţară.
90% dintre muncitorii care lucrează pe plantaţiile din Spania sunt români,