Am citit doua articole ale criticului Paul Cernat in Observator Cultural despre starea trista a literaturii tinere de azi (prin asta intelegind autori sub 40 de ani). Am citit si comentariile din subsol facute de alti critici sau scriitori. Subiectul e intotdeauna bun, ca orice stire apocaliptica, de altfel.
Si am citeva observatii de facut. Cu o precizare pentu cei care vin pe acest blog de pe platforma Cotidianul si care nu urmaresc neaparat pateticul mediu cultural romanesc (si ca sa se intelega de ce-mi dau cu parerea asa ca un “expert”, haha): sint critic literar atit cit imi permite creierul de vreo 10 ani, iar de scris literatura o fac intr-un fel sau altul de cind ma stiu, ba unii m-au si publicat. Asadar: o teza a lui Cernat e clasica, de teorie literara. El spune ca marile utopii ale marilor natiuni dau nastere si marilor romane. Mai departe, nu spune clar, dar fac eu o simpla inferenta, marile utopii interbelica si comunista, au produs literatura mai buna decit cea postnouazecista. Pina aici sintem intr-un soi de spatiu de critica a ideilor. Asta e, daca momentele mari produc literaturi mari, n-avem ce sa facem, trebuie sa ne multumim cu literaturi mici. Desi eu pot spune, de exemplu, ca traim marea utopie hedonista care poate da arta pe masura – poate nu literatura, poate film sau muzica Scriitorii tineri nu sint buni pentru ca nu au “acel ceva” al marilor capodopere. Uau. Cernat face referire la Tolstoi sau Marquez sau Proust sau Malraux sau Mateiu Caragiale de la noi. E superfluu. Da, aia batrini si foarte buni nu vor semana niciodata cu aia tineri si inca greu de perceput sau de acceptat. Ai nevoie de receptare profesionista ca sa devina buni. Cind deschizi o capodopera de exemplu, daca te plictisesti, dai vina pe tine. Cind deschizi literatura noua, daca te plictisesti, si-o fura autorul. Simplu, nu? Nu mai pot sa citesc Tolstoi, asta ca o
