Britanicul Andy Murray l-a eliminat pe spaniolul Rafael Nadal, numărul 1 mondial, după victoria cu scorul de 6-2, 7-6 (7 / 5), 4-6, 6-4, din semifinalele turneului de Grand Slem de la Flushing Meadows.
Partida dintre Murray şi Nadal a început sâmbătă şi s-a încheiat ieri seară, fiind întreuptă, la scorul de 2-0 la seturi pentru Murray, din cauza ploii. Nadal nu a profitat prea mult de întrerupere, reuşind totuşi să câştige al treilea set cu 6-4, însă pierzându-l pe următorul cu acelaşi scor.
Rafael Nadal, campion olimpic la Beijing şi câştigător al turneelor de Grand Slem de la Roland Garros şi Wimbledon din acest an, ratează pentru a şasea oară consecutiv finala turneului de la Flushing Meadows.
Scoţianul, în vârstă de 21 de ani, devine astfel primul britanic, după Greg Rusedski, în 1997, de asemenea, care atinge finala unui turneu Grand Slem. Andy Murray îl va întâlni în finală pe elvaţianul Roger Federer, câştigătorul ultimelor patru ediţii la US Open. Federer, numărul 2 mondial, a trecut în semifinale de sârbul Novak Djokoivc, al treilea favorit la Flushing Meadows.
Ultimul britanic vare a triumfat la US Open este Fred Perry, triplu campion al turneului, în 1933, 1934 şi 1936, în timp ce ultimul succes britanic într-un turneu de Grand Slem datează din 1954, când Jarosav Dobrny a câştigat pe iarba de la Wimbledon.