„Cum am văzut eu Roşu şi Negru? L-am văzut ca pe viitorul meu, ca viaţa muzicală care mi se deschidea. Ăsta a fost destinul meu! Să mă întîlnesc cu Nancy Brandes în perioada ’68. Aveam doar 14 ani.“
„Cum am văzut eu Roşu şi Negru? L-am văzut ca pe viitorul meu, ca viaţa muzicală care mi se deschidea. Ăsta a fost destinul meu! Să mă întîlnesc cu Nancy Brandes în perioada ’68. Aveam doar 14 ani.“
Sînt cuvintele unui mare artist, Ovidiu Lipan Ţăndărică, pentru care întîlnirea cu formaţia Roşu şi Negru a fost decisivă în conturarea destinului său ar¬tis¬tic. „Am cîntat zeci de concer¬te cu Roşu şi Negru. Cîntam de drag, cîntam de mă dureau mîinile şi eram înnebunit să cînt. Simţeam că trebuie să mă eliberez de energie. Roşu şi Negru a fost destinul meu. A fost Golgota pe care a trebuit să o duc pînă la sfîrşitul vieţii. Pentru că eu, în afară de mu¬zică, altceva nu cred c-am să mai fac. Eu, dacă n-aş fi cîntat la tobe, nu ştiu ce aş fi fă¬cut?!“, se întreabă inegalabilul baterist.
Înainte de întîlnirea cu membrii trupei Roşu şi Negru, Ovidiu Lipan a cîntat alături de alte formaţii şi nu numai atît. În copilărie adora să cînte la acordeon. A urmat şcoala de muzică: trei ani de clarinet. Dar a revenit la tobe, pe care le-a descoperit în casă cînd a început a merge „copăcel“, moştenindu-l pe bunicul său, membru al Orchestrei Filarmo¬nicii din Iaşi. Iar talentul şi-a spus cuvîntul încă din primii ani ai copilăriei. „Eu mă ţi¬neam de tobe cînd am început să merg prin casă. {i, cum erau prin preajmă, am început să dau în ele. Iar ca şi atunci cînd răsuceşti o cheie, mi s-a deschis Universul... Înainte de Roşu şi Ne¬gru cîntam cu formaţia Dragonii. Cîn¬tasem cu formaţia Cristal la Iaşi, cîntasem cu mai multe formaţii. La 10 ani cîntam la Vatra Dornei cu o trupă“, spune artistul.
DESTIN. La 14 ani, basistul trupei R
