Societăţile care nu depun în două termene consecutive anumite declaraţii fiscale vor deveni automat inactive în urma publicării în Monitorul Oficial a ordinului postat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), pe site-ul propriu. Aceasta este prima listă întocmită de Fisc după modificarea procedurii de declarare a inactivităţii, în primăvara acestui an.
Firmele inactive nu mai au dreptul să utilizeze facturi, facturi fiscale, alte documente sau formulare tipizate cu regim special. În cazul în care le emit, acestea nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal. ”Aceste societăţi sunt trecute pe lista contribuabililor inactivi şi li se ridică automat codul de înregistrare în scopul TVA-ului, iar din punct de vedere fiscal nu mai pot desfăşura nici un fel de activitate. De asemenea agenţii economici care intră în legătură cu aceşti contribuabili inactivi şi derulează operaţiuni, riscă ca operaţiunile să nu le fie luate în considerare de organele fiscale. În mod oficial se face lunar o listă cu firmele inactive la ANAF care este aprobată de preşedintele instituţiei. Însă, cea mai bună modalitate de a controla situaţia este un control la faţa locului, iar cei care nu sunt de găsit se poate considera că sunt inactivi”, a declarat Francisc Suciachi, şeful Biroului de Metodologie şi Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş.
Şapte declaraţii fiscale obligatorii
Avizele, autorizaţiile, licenţele, acordurile şi orice alte acte în baza cărora contribuabilii sunt autorizaţi să funcţioneze sau să desfăşoare anumite activităţi economice se suspendă de drept, firmele respective nemaiputând să efectueze tranzacţii, iar înregistrarea în scopuri de TVA este anulată din oficiu. La ora actuală în judeţul Mureş un număr de 43 de contribuabili sunt declaraţi inactivi după vechea procedură. “Potrivit p