Fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, ar putea candida la toamnă pe listele PNL, într-un colegiu din judeţul Bacău. Vestea a stârnit nemulţumire în rândul PNL-iştilor "autohtoni".
Fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, ar putea candida la toamnă pe listele PNL, într-un colegiu din judeţul Bacău. Vestea a stârnit nemulţumire în rândul PNL-iştilor "autohtoni".
"Eu nu am fost niciodată de acord ca un străin să vină să candideze aici. Chiuariu, practic, mi-a luat locul. Eu trebuia să candidez pe Colegiul I, iar acum am fost pus pe Colegiul IV, cu mai puţine şanse", a declarat deputatul PNL Silvestru Dogaru.
Iniţial, Chiuariu fusese propus să candideze în oraşul său natal, Iaşi, însă a fost mutat în ultimul moment în Bacău.
Şi Cataramă ar candida
Alături de Chiuariu, ar putea candida în judeţ şi omul de afaceri Viorel Cataramă. Conducerea PNL Bacău susţine însă că nicio candidatură nu este "bătută în cuie".
"Domnul Chiuariu şi-a manifestat dorinţa de a candida la noi în judeţ, dar încă nu am stabilit nimic", a declarat senatorul Ioan Aron Popa, purtătorul de cuvânt al PNL Bacău.