N-am inteles niciodata de ce femeile din lumea politica de la noi s-au impotrivit unei formule de actiune pozitiva care sa asigure prezenta lor in prim-planul scenei politice – in consiliile locale si judetene si in Parlament. Respectiv, ideea aceea a alcatuirii listelor electorale in asa fel incat femeile sa ocupe pozitii eligibile intr-o proportie nu mai mica de 30%, dar care poate merge si pana la 50%.
Pentru ca, daca nu gresesc, femeile reprezinta ceva mai mult de jumatate din populatia Romaniei, iar daca dorim ca institutiile politice sa fie cu adevarat reprezentative, nu putem ignora o jumatate din populatie. Nu in democratie.
M-am cam plictisit cat am auzit ca, daca femeile doresc sa fie in anumite pozitii, trebuie sa se bata pentru acest lucru, ca numai competenta este cea care trebuie sa ne conduca etc., etc. Chiar asa? Vi se pare ca toti barbatii din politica de la noi si de oriunde in lume sunt chiar cei mai competenti sa ocupe pozitiile pe care le detin?
Au fost niste incercari timide in urma cu cativa ani, inclusiv de a promova o lege in acest sens, inspirata categoric din ceea ce exista in tari cu democratie mai consolidata decat a noastra, tari nordice in special, dar nu numai, unde astazi prezenta femeilor in politica, in pozitii de reala putere, in proportie de 50%, a devenit normalitate.
Din pacate, cateva doamne care erau foarte vizibile in politica la data acelei initiative si care ar fi putut sa o sustina, s-au impotrivit din rasputeri, considerand ca, daca ar accepta-o, perceptia publica ar fi, inclusiv in ceea ce le priveste, ca au ajuns acolo doar pentru ca sunt femei si nu pentru ca sunt si competente si luptatoare.
Ce greseala! Barbatii, evident, abia au asteptat ca ele sa iasa cu un astfel de argument, pentru ca in felul acesta sa mai elimine din competitie. Pentru ca politica e un
