Dupa circa doi ani de zile in care ziaristii au vorbit despre climatul de nesinguranta in care traieste braileanul, timp in care reprezentantul PSD in AutoritateaTeritoriala de Ordine Publica, Ion Rotaru, ne informa linistit ca statisticile arata cu totul altceva, mai nou, consilierul municipal PSD Doru Damian "rabufneste", avertizind ca situatia, din acest punct de vedere, este extrem de grava si este nevoie de masuri urgente. Intimplator sau nu, ingrijorarea subita a lui Damian in privinta starii de infractionalitate din judetul Braila vine in contextul in care acesta va candida la alegerile din noiembrie, astfel incit problemele cetateanului par a-l interesa la modul foarte serios. Cu aerul ca face niste declaratii extrem de grave, care-l pot afecta direct, Damian a spus, la conferinta de presa de ieri, ceea ce ziaristii scriu sau spun de ani de zile, fara a avea senzatia ca sint niste eroi sau ca-si risca viata: "Trebuie s-o spunem, pentru ca din discutiile cu oamenii si din ceea ce simtim, chiar daca unii dintre noi refuzam s-o recunoastem deschis, avem o problema la Braila. Problema comporta doua aspecte, din care primul este unul institutional, in sensul lipsei de cooperare dintre institutiile statului care au obligatia sa desfasoare activitati conform legii, pe linia sigurantei cetateanului, ordinii si linistii publice. Iar eu unul m-am saturat de orgoliile pe care unii le au si de lipsa de cooperare intre Politie, Politia Comunitara si Jandarmerie. E timpul ca ei sa se aseze la masa tratativelor odata pentru totdeauna si sa vedem un plan de actiune comun si unic, prin care sa-si faca datoria. Nu vrem patrulari fara efect, nu vrem o prezenta pur simbolica in strada, ci vrem actiuni care sa duca la combarterea violentei stradale, despre care in ultima perioada aud ca este numai spontana. Acest semnal de alarma pe care astazi, cu orice risc, il trag, nu imi apa