Sorin Ioniţă: "Kitsch nu este doar ce se vede, ci şi ce se aude, inclusiv nivelul discuţiilor publice, care te şochează după ce te-ai lipsit de el o vreme."

Sunt încă în depresia post- Nădlac - adică acea sfârşeală care te cuprinde când intri cu maşina în ţară şi dai de urâţenia cruntă şi inexplicabilă în care se bălăcesc nepăsători românii, pe linia Arad, Simeria, Orăştie şi aşa mai departe: un talmeş-balmeş de gunoaie, praf, TIR-uri aşezate strâmb, ţevi ruginite, şandramale de lume a III-a amestecate cu aşa-zise noi pensiuni bizare, cu arhitectură ridicolă şi disfuncţională, plus câini răpănoşi, prostituate de parcare şi bărbaţi burtoşi în bermude de nailon prin toate satele şi târgurile. Faţă de prostul gust din Tirolul austriac, unde kitschul se face cu ştaif şi metodă, în formule bine stabilite şi validate de industria turistică (în fond, kitschul la origine a fost inventat în zona Bavaria-Tirol), la noi predomină acela imprevizibil şi spumos, descins din filmele lui Kusturica.

Iar kitsch nu este doar ce se vede, ci şi ce se aude, inclusiv nivelul discuţiilor publice, care te şochează după ce te-ai lipsit de el o vreme. De exemplu, în vreme ce ţara zace ruptă în două pe Valea Prahovei, Valea Oltului sau la Sebeş, unde se fac zilnic ziduri de camioane care stagnează în trafic - iar situaţia asta ţine de 3-4 ani şi era previzibilă încă şi mai de mult - responsabilii sectorului mai lansează din vârful buzelor câte un plan nou şi diafan, de mare viitor, care constă doar într-o linie cu carioca pe hartă. Însă nu ştiu să spună nimic despre cum se pot ameliora pe termen scurt şi mediu crizele deja existente. Sau, când Bucureştiul este urbanistic un dezastru, primarul de sector Piedone este arătat la televiziunea propriului partid cum inspectează - ce credeţi? - internet café-uri, unde repurtează succesul major de a prinde trei minori fără acte l