Moţiunea PD-L privind termoficarea a fost respinsă de Camera Deputaţilor. 83 de deputaţi au votat în favoarea moţiunii, un număr prea mic pentru ca documentul să fie adoptat. Sursa: Arhiva EvZ
Din cauza lipsei de cvorum, votul pentru moţiunea simplă a fost amânat, în această dimineaţă, pentru câteva ore.
Aceasta este cea de-a doua amânare, după ce, ieri, parlamentarii PSD şi PC au părăsit sala, iar sedinţa a fost suspendată.
PD-L şi PSD atacă guvernul cu moţiuni simple, dar nu par dispuse să bată palma pentru o moţiune de cenzură care să provoace căderea Executivului.
PD-L pregăteşte încă o moţiune pe educaţie şi va mai depune, în perioada următoare, încă trei moţiuni simple, în timp ce PSD a depus deja una pe educaţie şi va depune una pe agricultură. Adoptarea unei moţiuni simple însă nu are, practic, niciun efect, guvernul nefiind obligat să-l demită pe ministrul de resort.
În aceste condiţii, liderul PD-L, Emil Boc, a anunţat ieri că democrat-liberalii sunt dispuşi să depună moţiune de cenzură, prin comasarea moţiunilor pe educaţie ale tuturor partidelor, inclusiv cea a PSD. El a susţinut însă că, pentru PDL, nu este important să aibă semnăturile necesare doar pentru introducerea eventualei moţiuni de cenzură, ci să obţină voturile, pentru ca moţiunea să fie adoptată, ceea ce implică sprijinul PSD.
PSD evită colaborarea cu PD-L
Deocamdată însă, PSD nu pare dispus să intre în jocul PDL, semnalul cel mai elocvent fiind acela că deputaţii social-democraţi au decis să părăsească sala la votul final privind moţiunea PDL pe tema termoficării. Decizia ar fi fost luată, potrivit unor surse parlamentare, din dorinţa PSD de a se delimita atât de guvern, cât şi de PDL.
Potrivit moţiunii PDL, intitulată „Populaţia rămâne fără căldură la iarnă - criza sistemului de termoficare“,