Cei zece soldati francezi ucisi in ambuscada din Afganistan au mai fost ucisi o data de o reporterita de la "Paris Match", care s-a dus si a discutat cu autorii faptei, citandu-i chiar pe talibani, atunci cand acestia promit tuturor celor care vin in tara lor ca le rezerva aceeasi soarta. Intai am crezut ca visez atunci cand am auzit povestea la televizor. Pe urma au inceput sa apara si reactiile, in general ale unor personalitati din alte generatii de gazetari decat cea noua. Pentru ca, in generatiile trecute, un asemenea fapt ar fi fost de neconceput, nu ar fi permis-o nici deontologia profesionala, dar nici morala publica si, in ultima instanta, nici justitia. Asta s-ar fi chemat acum saizeci de ani tradare de tara. stiu ca saizeci de ani nu e un secol, dar in acesti ultimi saizeci sau poate cincizeci de ani, mentalitatea publica a strabatut mai mult de un secol, daca luam unitatea de masura majora a timpului dupa media dinainte.
Dupa eliberarea Parisului si, mai apoi, a intregii Frante, razbunarile pe aceia care colaborasera cu ocupantii nazisti au fost teribile si, cel mai adesea, in afara oricarei justitii. Mihai sora povestea scena pe care a vazut-o la Grenoble, unde se afla in acel moment, cand a fost de ajuns ca un ins din multimea care sarbatorea plecarea nemtilor si sosirea francezilor sa-l desemneze pe un altul drept "tradator" pentru ca acesta sa fie ucis, dupa o urmarire ca-n filme. Sau uciderea unor tinere femei care se indragostisera de vreun soldat neamt. Pai diferenta dintre acele fapte de asa-zisa tradare si scoop-ul reporteritei de la "Paris Match" este net in defavoarea celei de-a doua.
Sigur, se va spune, nu e un razboi al Frantei, asa cum sustine POI (Partidul Muncitoresc Independent) intr-o proclamatie pe care o inmaneaza trecatorilor, invitandu-i, pe deasupra, sa semneze pentru retragerea trupelor franceze din Afganist
