Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cresc ajutoarele pentru încălzirea locuinţei

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 10 septembrie 2008 ·

Cuantumul subvenţiei pentru încălzire va fi majorat pentru cei care folosesc gaze, cărbuni, lemne sau petrol, iar beneficiarii termoficării vor primi aceleaşi sume ca şi până acum, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern iniţiat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Ministerul a decis să majoreze subvenţia pentru încălzirea locuinţei ca urmare a creşterii preţului la combustibili. De aceasta vor beneficia aproximativ 8.000 de locuitori ai judeţului Olt care au primit şi iarna trecută subvenţii la gaze naturale.

Potrivit proiectului de act normativ, vor fi menţinute actualele limite de venituri până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinţei, respectiv maximum 615 lei pe membru de familie. Creşterea cuantumului ajutoarelor la gaze naturale se va face într-o primă etapă cu aproximativ 18 la sută pentru perioada noiembrie-decembrie 2008, reprezentând 12,5 la sută creşterea de preţ înregistrată începând cu iulie 2008 şi cinci la sută, din octombrie 2008. „Pentru prima tranşă de venituri (pentru cele mai sărace familii), cuantumurile actuale vor creşte de la 233 la 275 de lei“, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de hotărâre.

În cea de-a doua etapă este prevăzută o majorare cu încă zece la sută, de la 1 ianuarie 2009, reprezentând creşterea prognozată a preţului care se va stabili pentru trimestrul I al anului următor.

Majorări şi la subvenţia pentru combustibil solid

Proiectul de act normativ prevede şi creşterea cuantumului ajutoarelor la lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri cu şapte la sută, reprezentând trei sferturi din majorarea medie a preţurilor de consum în 2008 (7,5 la sută) şi un sfert din cea pe 2009 (4,5 la sută). Pentru prima tranşă de venituri, cuantumurile actuale vor creşte de la 50 la 54 de lei, iar pentru beneficiarii de ajutor social, de la 54 la 58 d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 16 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 47 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 25 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 19 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°