Odată cu încheierea JO de la Beijing a venit momentul unor evaluări. Cea mai recentă ediţie a Olimpiadei a însemnat, pentru România, cel mai slab bilanţ din ultima jumătate de secol. La ediţia din 1956 a Jocurilor Olimpice de la Melbourne, Romånia a obţinut 13 medalii; la Beijing, doar opt. Totul pleacă, spun oficialii sportului, de la bani. Însă discuţia nu se opreşte doar la finanţare. Nu mai e un secret pentru nimeni că sportul romånesc este masiv subfinanţat �
Odată cu încheierea JO de la Beijing a venit momentul unor evaluări. Cea mai recentă ediţie a Olimpiadei a însemnat, pentru România, cel mai slab bilanţ din ultima jumătate de secol.
La ediţia din 1956 a Jocurilor Olimpice de la Melbourne, Romånia a obţinut 13 medalii; la Beijing, doar opt. Totul pleacă, spun oficialii sportului, de la bani. Însă discuţia nu se opreşte doar la finanţare. Nu mai e un secret pentru nimeni că sportul romånesc este masiv subfinanţat şi este afectat de o criză structurală care a atins infrastructura, sistemele de recrutare a talentelor, de compensare materială a performanţelor şi chiar strategiile de dezvoltare ale acestui domeniu.
„La nivel naţional nu există un program de dezvoltare a educaţiei fizice şi sportului, însuşit şi aprobat de Guvernul Romåniei, care să implice determinarea scopurilor şi obiectivelor pe termen lung, adoptarea politicilor determinate pentru toate instituţiile cu responsabilităţi în domeniu şi alocarea resurselor pentru atingerea acestor scopuri“, spune vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Valentin Vasilescu.
Subfinanţarea sportului, boală grea şi veche
Conform datelor ANS, la sfårşitul anului 2007, în Romånia existau 125.882 de sportivi legitimaţi şi 61 de federaţii sportive, dintre care 56 erau finanţate prin contract de către ANS. Criteriile de finanţare pentru anul în curs, stabilite în decembrie 2
