Şoferii care vin sau pleacă din nordul ţării spre Bucureşti vor scăpa de cozile interminabile de la podul peste râul Bistriţa,de pe E85, aflat în cartierul Şerbăneşti din Bacău.
Şoferii care vin sau pleacă din nordul ţării spre Bucureşti vor scăpa de cozile interminabile de la podul peste râul Bistriţa,de pe E85, aflat în cartierul Şerbăneşti din Bacău.
Autorităţile promit că podul, aflat în reparaţii de trei ani, va fi redat circulaţiei de lunea viitoare. Iniţial, podul trebuia reconsolidat pe bucăţi, astfel încât să se poată circula fără întrerupere pe un singur fir, dar Primăria a ajuns să construiască două poduri, unul din tuburi, celălalt din schelet metalic, după ce construcţia principală s-a surpat. Podul a cedat din cauza unei macarale de 80 de tone, în iulie 2007.
"La orele de vârf te apucă toţi dracii"
Tot vara trecută, podul din tuburi a fost distrus de viitura de pe Bistriţa. De atunci, şoferii au avut la dispoziţie doar podul din schelet metalic. "Dacă ai noroc, stai doar un sfert de oră, 20 de minute să treci podul, însă la orele de vârf te apucă toţi dracii.
De trei ani e aşa. Ne-am săturat. Iar varianta ocolitoare e peste mână, trebuie să ocoleşti tot oraşul", ne-a spus Lucian Bibire, un şofer care trece zilnic podul peste Bistriţa. Mai mult, de ieri şoferii sunt nevoiţi să ocolească Bacăul prin comuna Letea Veche, deoarece se fac lucrări la drum în zona podului de la Şerbăneşti. Restricţia urmează a fi ridicată mâine.
Lucrările la pod se ridică la 37 de milioane de lei, deşi suma licitată iniţial a fost cu 10 milioane de lei mai mică.