Consiliul Concurentei nu a reusit sa finalizeze, de trei ani, investigatia privind activitatea marilor furnizori de carburanti de pe piata romaneasca. Aceasta a fost demarata in septembrie 2005, cand preturile practicate la pompa de companiile autohtone au crescut de mai multe ori intr-o perioada scurta. In ultimele doua luni, pe fondul scaderii cu 30% a pretului petrolului, consumatorii au platit pentru carburanti sume care au scazut diferit, in functie de furnizor. Cele mai mici reduceri au fost la pompele Petrom, iar cele mai mari la LukOil.
"Consiliul Concurentei a declansat din oficiu, in septembrie 2005, o investigatie care are ca obiect posibila incalcare a prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996, republicata, de catre actorii activi pe piata petrolului si a produselor derivate din petrol, inclusiv a combustibililor. Aceasta investigatie este in curs de derulare si priveste activitatea tuturor companiilor active pe piata pe o perioada mai indelungata, avand in vedere evolutia si dinamica acestei piete", a precizat pentru HotNews.ro, Simona Barbu, purtatorul de cuvant al Consiliului Concurentei. Potrivit acesteia, institutia nu poate face niciun fel de precizari privind mersul anchetei, deoarece ar periclita bunul ei mers, si nici nu poate face publice motivele pentru care aceasta dureaza atat de mult.
Consiliul Concurentei a inceput investigatia la inceputul lunii septembrie 2005, anuntand public ca este "declansata din oficiu ca urmare a evolutiei comportamentului procesatorilor si distribuitorilor pe piata de retail a carburantilor".
Momentul declansarii anchetei a coincis cu cel in care presedintele Traian Basescu a cerut Consiliului "să verifice comportamentul agenţilor economici care produc şi distribuie carburanţi pe piaţa românească", motivatia fiind "majorarea repetată a preţului la combustibil, care a avut loc in a