Palmaresul celei de-a 65-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia (27 august-6 septembrie) a adus multe surprize, cea mai mare fiind cîştigătorul marelui trofeu. Puţină lume s-ar fi aşteptat ca ultimul dintre cele 21 de lungmetraje prezentate în Competiţie, The Wrestler al lui Darren Aronofsky, să primească Leul de Aur (trofeu care, de ceva timp, pare monopolizat de regizorii asiatici). Ce-i drept, această peliculă i-a impresionat atît pe spectatori, cît şi pe critici – în primul rînd, datorită interpretării memorabile a lui Mickey Rourke, pe ai cărui umeri (musculoşi, dar totodată firavi) se sprijină succesul filmului. Două tipuri de ratare Actorul american îl întruchipează foarte convingător pe campionul de wrestling Randy „The Ram“ Robinson, ajuns, la două decenii după ce şi-a trăit clipele de glorie, o epavă umană care supravieţuieşte din mila celorlalţi şi încearcă disperat să scape de singurătate. Deşi plin de forţă, cel mai „clasic“ film semnat de Aronofsky (Pi, Requiem for a Dream, The Fountain) nu oferă publicului prea multe satisfacţii estetice – cum o face, de pildă, Achilles and the Tortoise al japonezului Takeshi Kitano (cîştigător al Leului de Aur în 1997, cu Hana-bi), rămas în afara palmaresului. Un alt titlu pe nedrept ignorat de Juriu, condus anul acesta de „venerabilul“ cineast german Wim Wenders (preşedinte şi al Academiei Europene de Film), este The Hurt Locker de Kathryn Bigelow (singura femeie-regizor din Competiţie), cel mai bun film despre Războiul din Irak pe care l-am văzut pînă acum. Mult mai corect mi s-ar fi părut ca Rourke să obţină Coppa Volpi pentru cel mai bun actor. Însă membrii Juriului au ţinut cont, probabil, de faptul că premiul pentru interpretare a ajuns în ultimii ani mai ales la americani (Sean Penn, David Strathairn, Ben Affleck şi Brad Pitt); ultimul actor italian care-l primise fusese Stefano Ac