» Investitia de la Cornesti nu este pe placul consilierilor UDMR, care se tem ca primarul vrea sa foloseasca investitia pentru a castiga electorat pentru PD-L
Lucrarile de reamenajarea a zonei de agrement de la Platoul Cornesti, promise de Dorin Florea in campania electorala, ii nemultumesc pe consilierii UDMR. Acestia au amenintat ca il vor da in judecata pe primarul Florea si Primaria deoarece lucrarile nu respecta prevederile legale. Adica, ele au loc fara avize si autorizatiile necesare si cu incalcarea unei hotarari a CL Targu-Mures, care interzicea lucrarile de constructie pe Platou. Totodata, consilierii UDMR acuza faptul ca lucrarile sunt facute din fonduri care nu au fost aprobate in prealabil de legislativul local. Actiunea in justitie a consilierilor UDMR este sustinuta si de ministrul Dezvoltarii, Laszlo Borbely, care afirma ca ministerul pe care il conduce vireaza fonduri pentru reamenajarea Platoului Cornesti.
"Din martie, banii sunt la Trezorerie si nici acum nu a fost realizata licitatia pentru proiectare si, mai ales, ca vedeti ce se intampla la Platoul Cornesti unde se lucreaza in continuare, desi CL are de anul trecut o hotarare prin care nu se demareaza nici o lucrare. Am solicitat consilierilor locali sa faca toate demersurile pentru a opri aceasta investitie care este ilegala", a declarat Laszlo Borbely, la Targu-Mures.
Dorin Florea respinge, insa, acuzatiile lansate de UDMR si spune ca lucrarile de pe Platoul Cornesti sunt perfect legale. "Avem avizele si autorizatie, iar domnul Borbely ii invata de pomana sa atace acea hotarare, sper sa nu ii bage cu capul in gard. Domnii consilieri cred ca au mai multa intelepciune", a declarat Dorin Florea. Primarul spune ca reamenajarea spatiilor de joaca pentru copii la Platoul Cornesti nu implica realizarea unor constructii cu fundatie, deci nu erau necesare autorizatii de