Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stropi de sudoare

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 11 septembrie 2008 ·

“U” a transpirat serios la Cîmpia Turzii, dar s-a calificat

Dorinel Munteanu a avut ieri, la Cîmpia Turzii, pentru prima dată de la venirea sa la “U”, sprijinul suporterilor.

Impulsionat de fani, “Munti” şi-a ţinut la respect adversarul în debutul meciului. Prima ocazie a venit după o fază repetată îndelung la antrenamente de “Neamţ”: centrare Borza din lovitură liberă, pe colţul scurt pentru Marincău, care ratează însă întîlnirea cu balonul (5). ­Ime­diat a urmat deschiderea scorului. Suller l-a angajat pe Şuteu pe banda stîngă, călcîi pentru Băd, care a şutat imparabil de la 20 de metri la colţul lung (11). După gol, oaspeţii au redus motoarele şi “sîrmarii” pu­teau egala la şuturile lui Goga (32) şi Hadăr (35) din 16 metri, dar juniorul din poarta Universităţii, Făr­caş, s-a interpus providenţial în ambele situaţii.

“Şepcile roşii” au început bine şi partea secundă, iar autorul golului, Băd, putea majora avantajul în interval de două minute (46, 48), însă Szasz s-a aflat de fiecare dată pe direcţia balonului. Borza (53) a ridiculizat defensiva gazdelor şi a izbit bara, şi tot el l-a întins serios pe Szasz, cu un lob de efect din afara careului (79). “Studenţii” au căzut fizic pe final, dar gazdele nu au reuşit să profite.

A revenit “Sisi”

Fundaşul Zsolt Szilagyi a bi­fat ieri primele sale minute într-un joc oficial pentru “U”, după 3 ani de absenţă. “Sisi” a intrat în minu­tul 75 în locul lui Cordoş şi a fost acla­mat de galeria Universităţii . “Mă bucur pentru Sisi. Are un carac­ter deosebit şi o ambiţie mare. Cu siguranţă dacă nu-l va mai deranja piciorul, va reveni curînd la cea mai bună formă”, a spus Mun­teanu, care şi-a ispăşit ieri ultima etapă de suspendare. Szilagyi s-a accidentat grav în septembrie 2005, la un meci cu Unirea Dej din Cupă, şi a suferit 5 operaţii la genunchiul stîng.

Mechel

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 10 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 40 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 14 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 33 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 26 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°