În faţa blocului meu stau două maşini cu roţile dezumflate. Stau de astă iarnă, cel puţin atunci le-am remarcat eu. Parcate în acelaşi loc, prăfuite la maximum, cu roţile ferfeniţă, aşteptând nu se ştie ce. Ale cui or fi?
De ce nu merg? Cine le-a părăsit? Respectivii proprietari au şoferi şi maşini de serviciu şi îi doare la bască? Sau sunt plecaţi la căpşuni în Spania? Să fie ele, de fapt, creaţiile vreunui artist meşter al artei contemporane, expuse fix în mijlocul vieţii trepidante? Totul e posibil.
Aş vrea să aflu numaidecât, căci mă revoltă faptul că există şi posibilitatea ca ele să nu mai fie mutate niciodată din locul acela, ba chiar să ne supravieţuiască. Nu vreau să văd o maşină nepăsătoare sfidându-mă zilnic. Ele vor ocupa mereu nişte locuri în spaţiul public, în condiţiile în care acesta e atât de zgârcit cu oferta. Nu mai spun că am prieteni care vor să-şi ia maşini la mâna a doua, când ar putea să dea doar banii pe roţile alea prăpădite şi, gata, şi-ar rezolva problema. Dar nimic nu se întâmplă.
Explicaţi-mi. De ce ar vrea cineva să ţină aiurea o maşină? Ea nu-i făcută să fie folosită? Plus că e o chestiune de lipsă de respect faţă de concetăţeni. Noi ne dăm de ceasul morţii să parcăm în toate poziţiile, exploatând toate peticuţele de asfalt liber şi plăcintele respective îşi fac de cap lăţindu-se cu tupeu, cu faldurile franjurate ale rotiţelor ca nişte accesorii demodate. Ar mai fi şi varianta ca proprietarii să fi dat ortul popii, şi sărăcuţele să fi rămas cu buzele, pardon, roţile dezumflate. În cazul acesta trebuie să se constituie rapid un comitet de bloc pentru a depista o soluţie fericită. Numai că numirea cuiva cu aşa sarcini importante va crea mari dispute, va trebui să vină o comisie de la centru, pe care trebuie să o sesizeze o altă gaşcă de oameni uniţi de interese comune, care trebuie să facă cereri, să
