Ce voi scrie în acest articol este, în mare parte, rezultatul propriilor mele experienţe dobîndite nu cu foarte multă vreme în urmă, atunci cînd am decis să-mi cumpăr o proprietate în Norvegia.

Ce voi scrie în acest articol este, în mare parte, rezultatul propriilor mele experienţe dobîndite nu cu foarte multă vreme în urmă, atunci cînd am decis să-mi cumpăr o proprietate în Norvegia. Vreau să se ştie că am trecut prin acelaşi proces şi acasă, în România, cu toate diferenţele impuse de propria mea mentalitate, de legislaţiile diferite, de felul în care funcţionează piaţa imobiliară la noi şi la ei, de viteza şi calitatea infirmaţiilor solicitate şi obţinute. Plus bugetul existent şi bugetul atras!

Tu ştii ce vrei?

Cea mai dificilă etapă, vă rog să mă credeţi, a fost aceea în care a trebuit să înţeleg ce vreau, să-mi analizez stilul de viaţă actual, să-mi evaluez intenţiile de viitor şi să accept pînă unde mă pot întinde sub plapuma… financiară. Majoritatea oamenilor cumpără o proprietate pentru o viaţă întreagă, pentru a o folosi şi, eventual, a o lăsa moştenire urmaşilor. Cînd scriu “proprietate” mă refer la o casă (hai, fie şi un apartament!) suficient de mare pentru a trăi confortabil şi îndeajuns de mică pentru a nu-ţi înghiţi tot cîştigul la întreţinere. Eu am vrut şi o bucăţică de teren în jurul casei, nu prea mult, aşa cam cît pentru o grădină cu flori, un colţ pentru barbecue şi un loc bine însorit, unde să pot întinde prosopul de plajă. Am mai vrut o zonă care să nu fie mai departe de 30 de kilometri de locul de muncă, o localitate mică şi liniştită unde îmi pot face prieteni serioşi şi stabili. În sfîrşit, am vrut ca interiorul să cuprindă în mod absolut obligatoriu un living cît toate zilele şi o baie supradimensionată. La dormitoare (două), bucătărie şi anexe nu am avut nici un fel de pretenţie.

Cum stai cu banii?

Oda