Horia Roman-Patapievici: "In ultimul an, un nou mecanism de lupta politica si-a dovedit atat puterea de a cimenta recenta alianta dintre lumea politicii si lumea presei, cat si eficacitatea de exterminare politica. In ce consta acest nou mecanism?"
A-l denigra constant, obsesiv si cu argumente oricat de absurde pe presedintele Basescu a ajuns sa insemne in ochii presei de azi o dovada de neutralitate si de profesionalism. In schimb, a spune cu voce tare ca denigrarea lui Basescu nu este neutralitate ridica impotriva ta un val de dezaprobare, care te arunca in tabara „pupincuristilor prezidentiali“. Sa faci spume la gura cand vorbesti de Traian Basescu te recomanda ca impartial. Sa atragi atentia asupra anomaliei,te face „gorila“ sau „badigardul“ presedintelui.
De unde forta acestei distorsiuni grosolane? Fenomenul e tipic societatilor aflate sub dominatia unei ideologii militante si a fost semnalat in numeroase randuri de Jean-François Revel, cu privire la modul in care presa franceza se raporteaza la comunism. Pentru stanga franceza (inclusiv cea necomunista), nu adularea comunismului este ideologica, ci respingerea lui; sa inchizi ochii la crimele lui e semn de noblete, de incredere in idealurile umanitatii, iar sa nu faci caz de ele, atunci cand nu mai pot fi nici ascunse, nici ignorate, e semn de progresism. Sa le denunti, insa, denota fanatism, iar identificarea comunismului cu crimele lui te plaseaza ireversibil in tabara reactionarilor.
Explicatia acestei distorsiuni franceze tine de istorie: de peste un secol, in Franta stanga a ocupat centrul. Operatiunea a fost facuta la inceput prin violenta (legile Ferry, persecutarea catolicilor etc.), apoi prin reproducerea institutionala a distorsiunii ca parte din catehismul republican: republica a fost identificata cu stanga, iar stanga cu iacobinismul revolutionar. Aceste identificar
