Mi-l aduc limpede aminte pe omul ciung care a intrat într-o zi de primăvară în casa părinţilor mei. Era îmbrăcat într-o geacă de blugi, mirosea a tutun prost şi avea un dosar cenuşiu în mână. Tata era cuprins de febrilitate, mama cerceta atentă hârtiile, iar eu priveam uimit la piciorul bont al omului care urma să le vândă părinţilor mei prima lor Dacie. Deşi aveam doar şapte ani, ziua în care familia noastră a intrat în acea Dacie 1300 galbenă şi urâtă a fost pentru mine o mare sărbătoare. În maşina mirosind a canistre de benzină şi a tablă încinsă am trăit mai toate expediţiile copilăriei mele. Stăteam pironit cu ochii pe vitezometru, iar când acul tremura la cifra 80, vântul începea să şuiere zgomotos şi balamalele de la uşi să scrâşnească. Era Dacia noastră galbenă şi chiar şi astăzi, douăzeci de ani mai târziu, îmi aduc aminte numărul ei de înmatriculare: 2-DJ-1870. Daciile vechi rezistă încă pe străzile României, ocrotite de afecţiunea şi de buzunarul gol al proprietarilor. Fiecare dintre ei visează în secret la o maşină străină sau măcar la o Dacie din seria nouă, dar declară vehement că Dacia veche este maşina ideală pentru drumurile din România. Timpul trece însă şi orologiile fabricanţilor nu se potrivesc după sentimentalismul cumpărătorilor. Dacia mileniului trei este o maşină umanizată din motive de marketing şi nu mai poartă pe capotă numere, ci nume: Logan sau Sandero. Designul şi dotările sunt în pas cu moda. Dar, deşi maşina este fabricată tot la Piteşti, în mintea celor mai mulţi români, Dacia poartă anatema precarităţii. Tocmai de aceea, românii preferă alte mărci decât cea autohtonă. Însă, pe alte meleaguri, lucrurile stau altfel… Săptămâna trecută, presa germană a anunţat că stocurile pentru Germania ale modelului Dacia Sandero s-au epuizat. Din Logan s-au vândut deja peste un milion de exemplare în doar trei ani. Dar despre Sandero se vorbeşte as