Comunismul real a "întinat" - vorba unui fost preşedinte nostalgic - multe valori onorabile. În primul rînd, valorile stîngii moderate, legitime în orice societate democratică. Dreptatea socială, să zicem. Sau egalitatea de şanse. Dar prin intermediul comunismului ceauşist - contribuţia românească în materie - au fost "întinate" şi destule valori ale dreptei. Tradiţia istorică naţională-locală, de pildă. Sau... era să spun patriotismul. Nu ştiu însă dacă patriotismul are culoare politică (e oricum diferit de naţionalism; la rîndul lui, naţionalismul poate fi cultural/civic sau etnic, la limită etnicist, emancipator sau conservator etc.). Oricum, în anii â70-â80 ai secolului trecut, el a devenit, inclusiv pentru mine, un termen de care era mai bine să te fereşti, în condiţiile în care România (ţara) se confunda cu Republica Socialistă România (statul). Vorba unui personaj al lui Preda: "Ce ai tu, mă, cu statul? Statul e ţara, mă!".
Se ştie: speculînd resentimentele antisovietice şi instinctele naţionale, noua politică unificator-recuperatoare a regimului din anii â60 şi-a anexat valori înainte-vreme respinse: "moştenirea culturală" autohtonă, patriotismul, lirismul ş.a.m.d., maculîndu-le prin contaminare propagandistică.
Să ne gîndim, bunăoară, la "munca patriotică": în viziunea oficială, ea desemna un mod de a munci dezinteresat, din iubire de ţară, pe ogorul colectivismului etatic, fără a aştepta recompense cu iz de capitalism putred. Căci - nu-i aşa? - iubirea adevărată nu aşteaptă nimic în schimb. Dacă e pe bani se numeşte prostituţie, iar dacă nu e voluntară, atunci e musai forţată...
Anexarea strămoşilor şi a voievozilor la butaforia dementă a propagandei i-a făcut, apoi, alergici pe mulţi la asemenea figuri simbolice. Cum auzeau de daci, în mintea lor se aprindea beculeţul verde al răposatului I.C. Drăgan. Cum auzeau de Alexandru ce
