Antrenorul Tomas Ryde a declinat oferta FRH privind selecţionata feminină a României din cauză că nu ar fi avut susţinere în ţară
Minunea cu “stranierul” Tomas Ryde la prima reprezentativă feminină a României a durat mai puţin de o zi. Cristian Gaţu, preşedintele FRH, a uimit lumea handbalului românesc marţi după-amiază, cînd a pronunţat pentru prima dată numele suedezului Tomas Ryde. Negocierile cu suedezul erau înaintate şi reprezentau doar o formalitate de îndeplinit, a precizat atunci Gaţu.
Miercuri la prînz însă antrenorul Ryde a anunţat la postul de televiziune GSP TV că nu va putea prelua “naţionala” României invocînd o restricţie din partea firmei de consultanţă la care lucrează. “Şeful meu nu e de acord ca eu să vin în România. Sînt trist că nu pot prelua echipa României”, a declarat Ryde. Acesta a adăugat că nu a existat nici o restricţie din partea familiei sale, care ar fi fost încîntată de o experienţă nouă.
Antrenori împotriva lui ryde
Şeful FRH s-a declarat imediat dezamăgit de ultima decizie a suedezului. “Nu a fost nici o problemă legată de contract, ci jobul lui a fost cauza principală. Păcat, fiindcă era nevoie de un şoc pentru generaţia actuală, care e una de aur”, a spus Gaţu. Acesta a adăugat că va discuta cu Mariana Tîrcă, Radu Voinea, dar şi cu alţi antrenori străini pentru a alege soluţia ideală.
Nici perioada scurtă de 4 luni din contract, nici obiectivul de clasare pe podium la Europenele din decembrie şi nici salariul de 6.000 de euro pe lună nu l-au făcut să se răzgîndească pe Ryde, cel care în 2006 a cîştigat Liga Campionilor cu danezele de la Viborg. Surse din anturajul tehnicianului susţin că ceea ce l-a speriat pe Ryde a fost reacţia antrenorilor români, care au criticat numirea sa la “naţională” şi că nu ar fi avut susţinerea acestor