Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie de „Impact“ la Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, joi 11 septembrie 2008 ·

Studenţii doljeni doresc să prevină comportamentele de risc în rândul tinerilor prin implicarea acestora în proiecte sociale, alături de adulţi. Asociaţia Studenţească Amicus organizează în municipiu, începând de mâine, „Impact Craiova!“. Evenimentul, care se va desfăşura în perioada 11-14 septembrie, constă în 32 de activităţi recreative, educative şi sociale desfăşurate sub motoul „Pentru o viaţă curată!“, care vor fi derulate de voluntari cu experienţă în lucrul cu copiii şi tinerii. „Proiectul urmăreşte promovarea voluntariatului în rândul tinerilor, prevenirea fumatului, al consumului de alcool şi droguri şi prevenirea sinuciderii în rândul tinerilor“, a precizat Emanuela Brezoi, preşedinta Amicus Craiova.

Activităţi desfăşurate în cadrul proiectului Cei aproximativ 180 de voluntari implicaţi în campanie vor participa la activităţi precum acţiuni de ajutorare şi ecologizare (TinSerV), oferirea de informaţii cu privire la principiile de sănătate, realizarea de măsurători gratuite ale indicelui de grăsime şi glicemiei (Mini Expo Sănătate), organizarea de donaţii constând în jucării (Banca de jucării), vizită la spital, taxi gratuit pentru o zi. Craiovenii vor putea participa şi la o serie de acţiuni recreative (cursă cu obstacole, concurs de orientare, concert în aer liber) şi educative cu privire la Biblie, fumat, droguri, viteza la volan, aeromodelism, face painting. În Parcul „Romanescu“ vor fi amplasate hrănitoare pentru păsări şi un banner cu informaţii despre păsările care trăiesc în zonă. „Scopul nostru este prevenirea riscului ca unii copii să ajungă adulţi cu scăpări în stilul de viaţă“, a precizat Augustin Angheluţă, directorul Asociaţiei „Exploratori pentru viitor“, unul dintre partenerii Amicus. Prichindeii Craiovei prezenţi la acţiuni vor primi de la angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj (alt partener al Amicus) o broşu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 35 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 5 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

24°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°