Prea puţini turişti mai merg pe litoral, cu toate că agenţiile au oferte şi pentru octombrie. Sursa: Codrin Prisecaru
Încercarea operatorilor şi hotelierilor de a prelungi cu încă o lună şi jumătate sezonul pe litoral nu prea are şanse de reuşită. Românii s-au înghesuit să cumpere bilete ieftine la mare numai pentru primele două săptămâni din septembrie. Chiar şi aşa, au reuşit să prindă doar ultima suflare a atmosferei din plin sezon estival - hotelurile, terasele şi restaurantele au început să se închidă rând pe rând.
S-au dus buticurile, circul şi voia-bună
Plaje pe jumătate goale, terase închise şi mulţi câini comunitari ce iscodesc staţiunile în haite din ce în ce mai numeroase. Cam asta găsesc cei care, tentaţi de preţurile reduse, aleg litoralul românesc în prag de toamnă. În fiecare zi, comercianţii părăsesc câte un butic, o şaormerie sau o discotecă, iar muzica aproape că a dispărut de pe plaje şi străzi, spre bucuria turiştilor trecuţi de vârsta a doua - care reprezintă acum majoritatea clienţilor. O mare parte dintre ei sunt străini, veniţi prin companii germane, care cumpără, în cadrul pachetului, şi divertisment: serate, excursii în Deltă sau prin împrejurimi.
Cei din afara grupurilor s-ar plictisi teribil dacă vremea nu le-ar permite să facă plajă din plin: ultimele spectacole şi concerte au avut loc la finele lui august, iar din unele staţiuni - Saturn, de exemplu - a plecat şi circul, ducând cu el şi caruselul, şi alte atracţii din parcul de distracţie. Au mai rămas deschise - nu se ştie pentru câtă vreme - obositele săli de bowling şi biliard, cu personal ce-şi alungă plictiseala mixând melodii în surdină.
Pentru puţinii copii atârnaţi de părinţi în prag de an şcolar, câţiva întreprinzători mai destoinici au mai lăsat în bazaruri ruginitele maşinuţe.
Noroc cu vremea
@