Încorporarea unor elemente metalice în structurile de rezistenţă ale clădirilor datează de cîteva sute de ani şi a fost primită cu reticenţă de unii constructori, marea problemă a acestora fiind… rugina.

Încorporarea unor elemente metalice în structurile de rezistenţă ale clădirilor datează de cîteva sute de ani şi a fost primită cu reticenţă de unii constructori, marea problemă a acestora fiind… rugina. Cu toate acestea, încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, vizionarii au înţeles valoarea potenţială a acestui sistem constructiv. În sprijinul acestei afirmaţii vom semnala faptul că, în anul în care s-a urcat pe tron regina Victoria (1837), o somitate britanică în materie de arhitectură, J.C. Loudon, declara răspicat: “Va veni vremea fierului, ceea ce va determina schimbarea concepţiilor arhitecturale, modificarea formelor şi proporţiilor viitoarelor clădiri”.

Siderurgia şi podurile

Utilizarea elementelor metalice în structurile de rezistenţă nu ar fi fost posibilă fără formidabila evoluţie a siderurgiei, o industrie care a tras după ea, ca o locomotivă sub presiune, evoluţia civilizaţiei omeneşti. Fierul şi prelucrarea sa au avut o a doua epocă de aur care a debutat pe orizontală, cu milioanele de kilometri ale şinelor de tren şi, mai apoi, cu podurile aruncate peste ape şi rîpe. Trecerea de la podul de lemn sau piatră la podul cu structură metalică a însemnat nu unul, ci 100 de paşi făcuţi de om, într-un imens salt tehnologic, spre viitor. Românii au motive reale de mîndrie în acest domeniu, podul de la Cernavodă şi inginerul Anghel Saligny fiind celebrităţi incontestabile ale vremii lor.

Prinderile pe verticală

Fără îndoială că prima demonstraţie a valorii pe verticală pentru structurile metalice a fost Turnul Eiffel, rămas pînă în zilele noastre un simbol de necontestat. Arhitecţii şi inginerii de rezistenţă au înţeles re