- Porcăria e în altă parte - îmi zise ea -, e deja banal că orice teorie e desfigurată de practica ei, asta s-a întîmplat cu toate, de la Christos la Freud. E deja banal că URSS-ul tău a făcut din comunism o caricatură a ţarismului, "închisoarea popoarelor", nu? Nici o putere comunistă n-a putut evita o idee simplă, aceea pentru care ne-am certat aici, acum 50 de ani... O mai ţii minte? Orice revoluţie înlocuieşte o exploatare cu o alta. Nu erai de acord, nu te condamn că n-ai ştiut de la început, ai avut o evoluţie mai lentă, ca Mitterrand. Dar porcărie...? Poate că nu e nici o porcărie... E caraghioslîcul inerent vieţii. Băiatul meu, la Nanterre, studiază Manifestul comunist şi-l are pe Guevara la capul patului. Nu-i pot spune nimic, e inutil. Nu mă pot despărţi de el, cum am făcut-o cu tine. Manifestul rezistă dacă trăieşti în capitalism - aici e povestea. Vouă, aici, vi se pare absurd şi la noi e materie de studiu. Dacă veţi construi capitalismul, îl veţi studia din nou. Nu-i o porcărie - e o comedie. Poate că-i umană...

Mă uitam la ea, s-ar fi putut intitula: "O arhitectă pariziană la Casa Veche din Bucureşti, mîncînd o prăjitură". Ne despărţisem într-adevăr din cauza Manifestului, în urmă cu 50 de ani. Începusem să ne iubim, ca bacalaureaţii platonici; căzuse la bacalaureat fiindcă scrisese în teza la română că (avea de tînără cap teoretic) Caragiale îşi simpatizează personajele - era o idee reacţionară pentru care se plătea de nu cu viaţa, cu ceva lacrimi; am vrut s-o ajut, m-am dus la şeful propagitului nostru, al elevilor progresişti, acela mi-a zis s-o las baltă, nu se putea face nimic. Ea, oricum, nu mai era de găsit. Într-o săptămînă după "căderea la bacalaureat", zburase spre Paris - da, prin aprilie paşopt... - cu mama şi tatăl ei.

- Totuşi mai ştii să spui pe româneşte - caraghioslîc! Te fac un tur prin oraş?

Am ieşit din Casa Ve