Sau invers, in cazul in care respecti macar ordinea cronologica, daca nu importanta. Oricum, evenimentele din ultima perioada, de la Timisoara si despre Timisoara, te duc involuntar spre concluzia ca, in orasul-martir, in orasul unde s-a cerut – cu rapaitul mitralierelor in fundal – schimbarea regimului comunist, s-a ajuns, oficial, sa se puna semnul egal intre Revolutie, Proclamatia de la Timisoara si fotbal. Neoficial, lucrurile par sa fie si mai demoralizante, atata timp cat intre Revolutie plus Proclamatia de la Timisoara (cu tot ce decurge sau ar fi trebuit sa decurga de aici), pe de o parte, si fotbal, pe de alta parte, se pune semnul mai mic sau egal.

Semnul egal a fost pus chiar de autoritatile locale. Dupa mitingul spontan din 4 septembrie – o manifestare grotesca, demna de ortacii "Luceafarului huilei", pusi pe deratizare anti-intelectuali in Piata Universitatii, in acel iunie ‘90 de trista amintire, o manifestare care a facut de rusine numele Timisoarei, nu doar pentru primitivismele de moment, ci si pentru ideea care poate mobiliza in strada mii de oameni in opozitie cu multe alte idei, mai importante, care lasa Timisoara indiferenta –, Primaria autorizeaza mitingul suporterilor Poli Timisoara, dandu-le zona verde nu doar centrul orasului. Ci, mai mult balconul Operei – simbol al unui indepartat si tot mai insignifiant Decembrie ‘89. De la balconul unde, in’89, s-a strigat "libertate" si "victorie", de unde, in martie 1990, s-a cerut lustratia, in septembrie 2008 se racneau in megafoane, in urale aprobatoare, trivialitati care, pe stadioane, sunt oferite cu dedicatie si in egala masura echipei adverse si jandarmilor.

Semnul mai mic (sau egal) a fost pus, pe de o parte, de suporteri veniti sa-si sustina echipa favorita in fata unei decizii, considerate nedrepte, luate de F.R.F. Pentru ei, Revolutia e, cu siguranta si cu sinceritate, mai pu