Harul este lumină. Şi are toate culorile iluminării: portocaliu, purpur, violet. Aşa defineşte Mihail Gălăţanu... talentul. Astăzi, scriitorul şi jurnalistul îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".
Harul este lumină. Şi are toate culorile iluminării: portocaliu, purpur, violet. Aşa defineşte Mihail Gălăţanu... talentul. Astăzi, scriitorul şi jurnalistul îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Se tabloidizează pînă şi... viaţa" "Sînt un om a cărui viaţă a fost împărţită, acum o lună şi jumătate, în două părţi: viaţa lui Mihail Gălăţanu de dinaintea morţii mamei lui şi viaţa de după moartea mamei. Am avut sentimentul că, o dată cu moartea mamei, poarta prin care am fost zvîrlit în lume s-a închis – şi, de acum înainte, nu mai am decît o singură cale. Îmi fac pomana de 40 de zile a mamei mele. Îmi îngrop morţii mei personali. Şi ei sînt singurul lucru cu adevărat personal, sînt singurul lucru care îmi aparţine. În rest, sînt sărac lipit pămîntului. În care i-am îngropat.
RODUL MÎINILOR. Scrisul este o pasiune ruşinoasă ca autosatisfacerea. Dar iluminatorie. De curînd mi-au apărut două cărţi: «Stradivarius», la Editura Aurei Cristi şi a lui Nicolae Breban, la CONTEMPORANUL/ IDEEA EUROPEANĂ (corect, se numeşte EUROPRESS GRUP), şi «Poeme Amniotice», la LIMES, de la Cluj, a scriitorului Mircea Petean. Dar drama e alta. Nu există receptare. La o carte anterioară, romanul «Mireasa fără corp», la care ţineam mult, am avut o singură cronică, onestă, dar a unui critic care nu a înţeles foarte mult din carte. Atît. Nu e cam puţin? Ca să ai o idee despre rodul mîinilor tale, trebuie să vezi măcar două sau trei cronici, bune ori rele. Ce să înţelegi dintr-o singură părere, oricît de bună ar fi ea? Sînt, aşa cum am scris, pe o carte, «Mihail, robul lui Dumnezeu».
Nu îmi place prea mult
