"Două expoziţii, aceeaşi idee." De fapt, era vorba despre aceeaşi temă, cele două expoziţii avînd idei total diferite. Dar, mă rog, ce mai contează! Răsfoiesc dosarul de presă pe care colegele mele de la PR mi l-au adus azi dimineaţă. Este un volum apreciabil, cuprinzînd, se pare, toate anunţurile şi articolele apărute în media referitor la cele două expoziţii despre hrană organizate de către Muzeul Ţăranului Român. Imensa lor majoritate reiau cuvînt cu cuvînt cîte un pasaj din comunicatul de presă sau din caietul de sală. Firesc, îmi spun, doar e vorba de PR! Nu reuşesc să mă conving şi merg mai departe, la cele cîteva - foarte puţine - articole care spun ceva şi despre expoziţii, dincolo de simplul anunţ publicitar. Le ştiam, le citisem pe măsură ce apăruseră, dar acum, aşezate unul lîngă altul, mi se înfăţişează brusc drept expresia seacă a unui eşec: toate sînt laudative, unele sînt excelente, dar nici unul dintre autorii acestor apariţii mediatice nu vorbeşte la plural, nu se referă, de fapt, la cele două expoziţii, nu ia în considerare, ca atare, această expunere în oglindă. După afinităţi şi partizanate, este vorba fie despre o expunere, fie despre cealaltă. Fiecare angajează un dialog personal cu o expoziţie, trecînd cu vederea dialogul celor două puneri în scenă, care rămîne astfel mut.
Şi totuşi, aceasta era miza dublei expoziţii, care se dorea o provocare la dialog. Nu era un secret pentru nimeni că în muzeu există (cel puţin...) două viziuni profund diferite despre cultura noastră populară şi modalităţile de punere în scenă a acesteia. Pentru cunoscători, era la fel de evident că nu este vorba aici doar despre persoane diferite sau despre eternele şi fascinantele cabale interne din orice instituţie românească, ci despre mize şi viziuni puternic înrădăcinate în istoria noastră culturală. A le da ocazia să se confrunte (nu înfrunte!) la masa verd