Este o întâlnire în egală măsură intimă, în egală măsură mediată, o întâlnire a entuziasmelor juvenile, a tinerilor învăţăcei cu maeştrii, cu marea muzică. Se poate vorbi deja de o tradiţie. Datează de un deceniu şi jumătate.
în prima decadă a lunii august, Sighişoara - cetatea propriu-zisă din centrul localităţii - a găzduit cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de Muzică Academică. Este un eveniment destinat prioritar tinerilor din România, celor ce studiază în instituţiile noastre de învăţământ universitar şi liceal. Şi nu numai. în vara trecută au fost prezenţi la Sighişoara peste treizeci de tineri veniţi din Cluj, Bucureşti, Tg. Mureş, dar şi din Germania, din Spania, din Polonia, din Statele Unite.
Este o mână întinsă, oferită de câţiva maeştri, în mare parte originari din România, şi care ocupă poziţii profesionale importante în instituţii muzicale de prestigiu din partea de Vest a continentului european. Mă refer în primul rând la acest entuziast artist, la violonistul Alexandru Gavrilovici, concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Berna, capitala federală a Elveţiei. A făcut şi face o investiţie profesională şi una sufletească. Vecine cu abnegaţia. O investiţie ce vizează acumulările privind instrucţia celor tineri. Sunt orientaţi să cunoască, să asimileze standardele circuitelor obişnuite ale vieţii muzicale din partea de Vest a continentului european. Investeşte în relaţiile cu colegii de generaţie - vârfuri profesionale ale acesteia - pe care îi stimulează în a se apropia de cei tineri, în a-i înţelege, a-i îndruma.
Mă refer la fraţii Botond şi Imre Kostyák, din Basel, din Elveţia, virtuozi ai contrabasului şi - respectiv - ai violoncelului, muzicieni ce îmbină în mod fericit activitatea didactică cu cea artistică, la violistul Endre Guran din Austria, la violonista Melinda Béres din Cluj şi violista Margit Kardos din Tg