Oficialul Universităţii susţine că, în lipsa lui Mutu şi Chivu, echipa României face orientare turistică.
Managerul general al Ştiinţei, Ilie Balaci, susţine că echipa naţională este dezorientată fără jucători precum Chivu sau Mutu. „Cu Insulele Feroe parcă a fost un pic mai bine decât cu Lituania, dar asta doar prin prisma rezultatului. Nu sunt de acord că feroezii ne-au dominat în ultimele minute, am mai fi putut să jucăm două săptămâni în felul în care am făcut-o până la gol şi nu ar fi marcat. Sunt curios totuşi să ştiu de la cine a venit imboldul să ne retragem. Apoi, n-am văzut un fotbalist de la noi care să-şi asume riscuri, care să ia o acţiune pe cont propriu. Asta nu e din vina antrenorului, ci din cauza valorii fiecăruia. S-a dovedit că Mutu şi Chivu sunt extrem de importanţi pentru naţională. Ei au personalitate foarte puternică, ţipă în timpul meciurilor. Fără lideri în teren, am fost fără busolă, precum acei copii pe care-i trimiţi la orientare turistică“, a declarat Ilie Balaci pentru craiovamaxima.ro.
Măsuri sporite de securitate cu Timişoara
„Minunea Blondă“ a recunoscut că ar fi vrut un Florin Costea mult mai incisiv. „Inclusiv de la Costea mă aşteptam la mai mult. Dacă vrea să rămână la lot, ar fi trebuit să arate mai mult tupeu, mai multă agresivitate, să joace precum o face la Craiova. A dat două pase din care se puteau marca două goluri şi a încercat o dată să pătrundă. În rest, a scăpat de ea repede şi a încercat să primească pe demarcări, or nu ai şanse la astfel de faze în condiţiile în care joci cu o echipă care se apără precum Feroe. Antrenorul poate să-ţi zică să dai drumul mai repede la minge, însă în anumite momente trebuie să decidă doar fotbalistul“, a mai spus Balaci. Chiar dacă nu a reuşit să înscrie contra „pescarilor“, Florin Costea este aşteptat să marcheze mâine în poarta timişorenilor, într-un meci spe