Teribilă dezamăgire în tabăra susţinătorilor cu ştaif a lui Traian Băsescu. PD-L a bătut palma cu C.V. Tudor şi, în schimbul funcţiei de vicepreşedinte al Senatului pe care Tribunul şi-a păstrat-o, partidul de suflet al preşedintelui s-a ales cu şefia unei comisii de specialitate, dar şi-a pierdut onoarea. Cohorte de intelectuali degrabă semnatari de apeluri deplâng acum acest ultim troc ruşinos, care pare să le spulbere şi ultima speranţă de moralitate în politica românească, încarnată de vreo patru ani în personalitatea lui Traian Băsescu. Nici nu contează dacă negoţul cu funcţiile de la Senat e o simplă întâmplare politicianist-pragmatică, cum susţin pedeliştii pe toate canalele, sau e doar icebergul unei alianţe strategice pe termen cel puţin mediu, cum acuzau, evident, fără dovezi, adversarii împricinaţilor. Pentru un adevărat intelectual iubitor de democraţie, păcatul a fost comis, iar iertarea este aproape imposibilă. PD-L şi Traian Băsescu au întinat, cum s-ar spune, nobilele idealuri ale „dreptăţii şi adevărului“, închinând în faţa odiosului lider al PRM. Tulburarea e atât de mare încât l-a obligat până şi pe, de altfel neînfricatul luptător cu hidra reacţiunii, Cătălin Avramescu să-şi anunţe retragerea din cursa pentru parlament în numele PD-L. În paranteză fie spus, actualul consilier prezidenţial devenise între timp un soi de noua speranţă de moralitate în acţiune a politicii dâmboviţene, iar gestul sau de a-şi retrage oficiile de candidat e de un simbolism cutremurător. Dacă nici Cătălin nu mai candidează, e clar, ne ducem dracului cu toţii. Să revenim însă puţin cu picioarele pe pământ. Suntem în 2008, la aproape opt ani, după aprecierea mea, de când am bifat eşecul deplin al intelectualului în politica românească. La aproape opt ani de când, coincidenţă sau nu, tot despre ceva cu Vadim Tudor era vorba. Liderul PRM intra, dacă vă mai amintiţi, în f