Desi accesul in Uniunea Scriitorilor pare sa fi devenit un mare ambat pentru tot felul de persoane care nu au nici in clin, nici in maneca cu literatura, el nu te face scriitor. Comit un truism: nu orice membru al USR este scriitor, la fel cum exista multi scriitori care nu au aderat la Uniune.
De ce isi doresc insa atat de mult anumiti insi care sunt sabotati de muze sa intre in Uniunea Scriitorilor? Din snobism, pe de o parte. Da, dar snobismul satisfacut nu tine de foame, cata vreme calitatea de membru al USR iti asigura un considerabil spor la pensie. Cam jumatate din retributia ce ti se cuvine pentru munca de o viata. Nu e de colo... Si asa se face ca, atunci cand se apropie data scadentei profesionale, tot felul de aciuati incep sa traga sfori, sa-si plateasca publicarea volumelor pentru a putea deveni membri cu legitimatie ai Uniunii Scriitorilor. Si e gata afacerea: conditiile, daca nu exista, se pot fabrica mintenas.
E nevoie de trei volume? Nici o problema, exista destui editori nerabdatori sa-si ingrase veniturile de pe urma acestor candidati anonimi. Problema e ca unii dintre acesti editori au putere de decizie chiar in cadrul Uniunii, fac propuneri, scriu recomandari, isi sustin protejatii. Bun, mai e nevoie de o bruma de receptare in revistele care apar sub egida USR? Nici o piedica: exista destui redactori ai publicatiilor literare dispusi sa faca loc unor astfel de comenzi in paginile revistelor, dupa cum exista si destui asa-numiti critici care scriu cu taxa: vrei o cronica laudativa, te duci la X, platesti obolul si se rezolva. Bun, mai ai nevoie de vreo trei recomandari din partea unor membri ai institutiei? Pai, asta e cea mai marunta problema. Trebuie sa fii atent insa ca, daca tot pompezi atatia bani, sa te asiguri ca proteguitorul tau poate trage sforile acolo unde trebuie, la comisia de validare. Si gata, in nici un an te pomenesti
