Ioana Lupea: "Mona Muscă este singurul politician fost informator al Securităţii supus rigorilor legii, până la capăt."

Paradoxal, dar tocmai promptitudinea implacabilă cu care justiţia îşi face datoria în această speţă este o probă a impotenţei ei. Dacă Mona Muscă ar fi rămas în parlament ca Rodica Stănoiu sau ar fi fost un oligarh roşu ca Dan Voiculescu, cel mai probabil dosarul ar fi fost expediat de la o instanţă la alta până la calendele greceşti. Spre deosebire de toţi ceilalţi politicieni cu pete, Mona Muscă, demisionară din toate funcţiile publice şi politice, a ajuns un om obişnuit, în faţa căruia justiţia nu are niciun fel de complexe. Dreptatea se împarte în România numai simplilor cetăţeni.

Justiţia a pronunţat în cazul Monei Muscă o sentinţă definitivă de colaborare cu Securitatea la numai 7 luni de la verdictul CNSAS, dat în septembrie 2006. Pe 14 august 2008, Parchetul a declanşat împotriva ei şi urmărirea penală, pentru că a declarat, în fals, că nu a făcut poliţie politică. De la decizia CNSAS în privinţa colaborării lui Dan Voiculescu cu Securitatea sub numele „Felix“ au trecut doi ani şi trei luni, iar dosarul se plimbă între instanţe. Ultima găselniţă pentru amânarea lui a fost că judecătorii nu au certificatul care să le permită accesul la documente secrete, cu toate că acestea sunt, potrivit legii, cât se poate de publice. Numele reclamantului de pe coperta dosarului i-a inhibat nu numai pe judecătorii simpli, ci şi pe cei ai Curţii Constituţionale care au decis neconstituţionalitatea legii CNSAS, oferind timp preţios demnitarilor colaboraţionişti. Justiţia este neputincioasă şi în faţa fostului ministru al justiţiei Rodica Stănoiu, cu nume de cod Paula, de la al cărui verdict de informator se împlinesc în decembrie doi ani şi al cărei dosar s-a înţepenit într-o expertiză grafologică.

În timp ce angajatul Se