Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PwC: Salariile managerilor sunt de noua ori mai mari fata de salariul mediu pe economie

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 12 septembrie 2008 ·

Salariul mediu al unui manager este 3.240 de euro, de 9,2 ori mai mare fata de salariul mediu net la nivel de economie.

Diferenta de salarizare intre nivelul de management si media salariala nationala s-a diminuat in acest an comparativ cu anul trecut, cand managerii aveau salarii medii de 9,6 ori mai mari fata de salariul mediu net pe economie, potrivit studiului PayWell-Salary and Benefits 2008 realizat de compania de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC).

"Acest lucru nu inseamna ca salariul absolut al unui manager a scazut in acest an fata de anul trecut, pentru ca trebuie sa tinem cont de cresterea salariala neta inregistrata in 2008 la nivel national, comparativ cu anul trecut", a explicat Ruxandra Stoian, director HR Services in cadrul PwC.

Pentru a masura diferenta intre salariile managerilor si nivelurile mediu, analiza PwC a luat in considerare salariul mediu net raportat de Institutul National de Statistica (INS), care era in luna aprilie de 1.282 de lei (352 de euro). In conditiile in care salariul mediu net al unui manager este de 9,2 ori mai mare decat salariul mediu net, sefii din companiile de pe piata locala castiga salarii de 3.240 de euro pe luna.

Salariile medii la nivel de management au crescut cu aproximativ 10% comparativ cu anul trecut, de la 2.960 de euro in 2007, la 3.240 de euro in luna aprilie a acestui an.

In vreme ce salariul mediu net al unui manager sare de 3.000 de euro, un angajat cu studii medii castiga, in medie, 356 de euro.

"Daca in 2007 salariile de intrare erau mai mari comparativ cu salariul mediu brut national, anul acesta sunt mai mici. Astfel, pentru studii medii, salariul din multinationale reprezinta doar 74% din nivelul national, iar pentru studii superioare sunt comparabile", a mai spus Stoian.

La nivel sectorial, angajatii din banci sunt cel mai bine pla

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu anunță că armata israeliană va intra „cu forță deplină” în Gaza „pentru a finaliza operațiunea”

HotNews acum o ora
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că armata va intra în Gaza „cu forță deplină” în următoarele zile, conform comunicatului transmis marți de biroul său, relatează AFP. „Chiar în zilele următoare, vom intra cu forță deplină pentr

Parlamentul European cere accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE într-un raport care va ajunge în iunie la votul final din plen

G4Media acum o ora
Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European a votat marţi Raportul anual în privinţa Republicii Moldova, inclusiv un amendament prin care cere accelerarea aderării la UE a Republicii Moldova şi a Ucrainei şi sporirea sprijinului în acest

Cine crede inteligența artificială că va câștiga președinția dintre George Simion și Nicușor Dan

Libertatea acum 3 ore
Inteligența artificială a ajuns să fie un instrument utilizat de milioane de oameni în toată lumea, iar majoritatea folosesc aceste tooluri pentru a afla mai multe informații despre anumite subiecte. În acest sens, oamenii au început să folosească A

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 14 mai, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum o ora
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 14 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Victor Ponta. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 2 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

George Simion: „Orice creștere de taxe înseamnă recesiune. România are nevoie de reforme ca pe vremea lui Cuza”

Mediafax acum o ora
Candidatul calificat în turul 2 la alegerile prezidențiale consideră că ar trebui ca oamenii de afaceri să fie ascultați și chiar consultați: „Cu oameni de afaceri, dacă vorbim despre ținte, să ne propunem o țintă pentru început, ca trei sferturi di

Lucian Romaşcanu a fost numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. Mandat de șase ani la instituția cu sediul în Luxemburg

HotNews acum 56 minute
Lucian Romașcanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și fost purtător de cuvânt al PSD, a fost numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană, instituție ce verifică dacă fondurile UE sunt colectate și folosite co

UPDATE - Intervenţie a salvamontiştilor din Braşov, pentru salvarea a patru turişti străini, rămaşi blocaţi în Masivul Bucegi/ A fost solicitat şi un elicopter SMURD, doi dintre turişti fiind coborâţi deja

News.ro acum o ora
Salvamontiştii din Braşov intervin, marţi după-amiază, pentru salvarea a patru turişti străini care au rămas blocaţi pe Brâna Caprelor, în Masivul Bucegi. Totodată, a fost solicitat elicopterul SMURD de la Braşov, pentru a se încerca extragerea lor

„Este inacceptabil!”: Sutele de milioane de euro primite de Elon Musk din partea UE au fost făcute publice

HotNews acum 2 ore
Finanțările acordate de Comisia Europeană diferitelor afaceri ale miliardarului Elon Musk au fost făcute publice în urma unei solicitări a unui deputat european, relatează La Libre Belgique. Stații de încărcare pentru mașini electrice, lansări de sa

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Vremea

București
acum

18°
mar.

8°/18°
mie.

7°/19°
joi

9°/23°
vin.

12°/22°
Iasi
acum

16°
mar.

4°/16°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

2°/14°
mie.

5°/15°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

18°
mar.

3°/18°
mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°