Paradoxal, dar tocmai promptitudinea implacabila cu care justitia isi face datoria in aceasta speta este o proba a impotentei ei. Daca Mona Musca ar fi ramas in parlament ca Rodica Stanoiu sau ar fi fost un oligarh rosu ca Dan Voiculescu, cel mai probabil dosarul ar fi fost expediat de la o instanta la alta pana la calendele grecesti. Spre deosebire de toti ceilalti politicieni cu pete, Mona Musca, demisionara din toate functiile publice si politice, a ajuns un om obisnuit, in fata caruia justitia nu are niciun fel de complexe. Dreptatea se imparte in Romania numai simplilor cetateni.
Justitia a pronuntat in cazul Monei Musca o sentinta definitiva de colaborare cu Securitatea la numai 7 luni de la verdictul CNSAS, dat in septembrie 2006. Pe 14 august 2008, Parchetul a declansat impotriva ei si urmarirea penala, pentru ca a declarat, in fals, ca nu a facut politie politica. De la decizia CNSAS in privinta colaborarii lui Dan Voiculescu cu Securitatea sub numele „Felix“ au trecut doi ani si trei luni, iar dosarul se plimba intre instante. Ultima gaselnita pentru amanarea lui a fost ca judecatorii nu au certificatul care sa le permita accesul la documente secrete, cu toate ca acestea sunt, potrivit legii, cat se poate de publice. Numele reclamantului de pe coperta dosarului i-a inhibat nu numai pe judecatorii simpli, ci si pe cei ai Curtii Constitutionale care au decis neconstitutionalitatea legii CNSAS, oferind timp pretios demnitarilor colaborationisti. Justitia este neputincioasa si in fata fostului ministru al justitiei Rodica Stanoiu, cu nume de cod Paula, de la al carui verdict de informator se implinesc in decembrie doi ani si al carei dosar s-a intepenit intr-o expertiza grafologica.
In timp ce angajatul Securitatii, partenerul politic al PSD si proprietarul Antenelor este intangibil, Mona Musca, ce s-a retras din viata publica, plateste
