Dimineaţă mama l-a dus pe fratele Dimka la un alt profesor psihiatru. Iar eu mi-am pus cămaşă albă, pantaloni călcaţi, un pulovăr gros. Şi mai departe m-am înfăşurat cum am putut pentru a face faţă gerului, pentru că vremea din februarie trecuse uşor în cea din luna martie, fără a pierde pe drum niciun grad Celsius.
Ştiam că sunt oameni care vor să trăiască altfel, care nu încuviinţează şi nu salută politica partidului. Am auzit că se adună noaptea prin bucătării şi povestesc anecdote politice. Chiar auzisem aceste anecdote, dar nu mi se păruseră cine ştie ce amuzante. Însă nu-mi puteam imagina că bătrânul care în bordeiul lui nu are nici măcar bucătărie este unul dintre ei. În plus, mi se părea interesant. Şi am plecat din nou pe Truhanov, spre David Isaakievici.
Nu era vânt. Podul era nemişcat, acoperit de o crustă de zăpadă, care scârţâia sub picioare. Podul acesta mi-a stârnit mereu uimirea şi respectul prin izolarea lui hibernală. Uite şi acum, mă uit la picioare, încercând să disting urme proaspete. Dar crusta e neatinsă. Poate că pe această insulă se poate ajunge şi printr-o altă parte, pe un drum ascuns. Şi tocmai pe acel drum ascuns vor veni oamenii la David Isaakovici la întâlnire?
Într-adevăr, oamenii au venit prin altă parte, mai devreme. În bordei e mai cald ca de obicei, iar pe masă, în loc de Porto, sunt trei sticle de kefir. Pe patul bătrânului stă un bărbos solid, cu nas mare. Nu prea e aşa de bătrân, dar e clar că impune un respect deosebit. Pe taburetul din dreapta, picior peste picior, stă aşezat un bărbat uscăţiv cu nas acvilin şi chelie respectabilă. Nici chiar treningul de lână, albastru, cu lampas alb, nu poate ascunde faptul că individul n-are nicio tangenţă cu sportul. Cel de-al treilea musafir nu e aşa de înalt, dar e durduliu, cu o faţă zâmbitoare, rumen în obraji.
- Acesta este Serioja, mă prezentă bătrânul. V-am p
