Mircea Cărtărescu: „Un eveniment pur ştiinţific a fost transformat într-unul pur mediatic printr-o distorsiune multiplă, tipică pentru lumea în care trăim“.

Nişte savanţi nebuni se joacă de-a apocalipsa punând, într-o maşină diabolică, să se ciocnească particule nucleare. Din această ciocnire va rezulta un nou Big Bang, care va face ţăndări Universul nostru. Cetăţeni responsabili din întreaga lume ies în stradă şi manifestă împotriva noii provocări a ştiinţei care, în lipsa unui control etic, duce la haos şi distrugere. Chiar şi unii savanţi, din scrupule morale, se opun din răsputeri experimentului primejdios şi iresponsabil. Totul comentat la televizor pe toate canalele, de la cele de bârfe la cele cu ştaif.

„Ce mistificare tâmpită mai e şi asta?“, te-ai întrebat, desigur, cititorule, alături de atâţia alţi inşi care ştiu cât de cât ce se petrece pe lumea asta. Care au cele mai elementare noţiuni de fizică cuantică, din cele ce-ar trebui să se predea la grădiniţă. Căci, de la o extrem de abstractă şi sofisticată speculaţie ştiinţifică privind universul subatomic până la neroziile din presă şi la trăncăneala televizată despre sfârşitul lumii, adevărul a fost martirizat de atâtea ori, că a devenit de nerecunoscut. Un eveniment pur ştiinţific a fost transformat într-unul pur mediatic printr-o distorsiune multiplă, tipică pentru lumea în care trăim.

Distrugerea marii iluzii a cunoaşterii pure, a ştiinţei eroice de dragul ştiinţei s-a petrecut cu mult înainte de epoca noastră digitală. Într-o carte faimoasă din 1979, „Condiţia postmodernă“, Jean-François Lyotard arăta că în relaţia ştiinţă-tehnologie ştiinţa şi-a pierdut rolul conducător. Că în epoca modernă tehnologiile determină progresul ştiinţific, determinate fiind la rândul lor de putere, reprezentată de bani şi de decizia politică. Ştiinţa devine o rotiţă în circuitul capitalis