Borcea şi Porumboiu s-au contrat ieri dur, acuzîndu-se şi apostrofîndu-se reciproc
Război în toată regula între Dinamo şi Vaslui înaintea meciului de mîine, din Moldova (ora 19:00, pe GSP TV). Acuze, jigniri, ameninţări. Iritat că Julio Cesar Coreea a fost iertat de suspendare, Porumboiu a început atacurile, contrat dur de Borcea.
“Porumboiu a strîns toţi arbitrii lîngă el, dar nu se mai pot repeta episoadele cu Oţelul şi cu Steaua! Nu mai merge cu arbitrii, n-are nici o şansă. Instigă la violenţă! O să-l pedepsim pe teren, fără milă”, a zis preşedintele executiv al “cîinilor”.
“Prostituţie”
Şeful Vasluiului a replicat acid: “De la Dinamo îi respect pe Badea, Turcu, Dinu, dar nu şi pe Borcea. Dacă s-ar deconspira ce a făcut el cu unii arbitri, e caz de puşcărie! Ce morală îmi ţine el? El, care a primit un milion de euro de la rivala de moarte acum două campionate ca să-şi prostitueze echipa? Aşa e, unii şi-au luat costum Armani şi parfumuri fine, iar acum vin şi îşi dau cu părerea”.
“E riscul lui Dinamo, poate pierde meciul la «masa verde» dacă va folosi un jucător suspendat, pe Julio Cesar”
ADRIAN PORUMBOIU, patron FC Vaslui
“Mulsul vacilor a ajuns sport olimpic?!”
Ieri după-amiază, Borcea a reacţionat din nou, pe site-ul oficial al roş-albilor, www.fcdinamo.ro: “Kosovo s-a mutat la Vaslui! Porumboiu să vorbească atunci cînd va cîştiga un campionat sau măcar un meci fără ajutorul arbitrilor. Banii lui pot cumpăra tăcerea în Moldova, dar niciodată în toată ţara. Va rămîne un complexat pentru că Ion Crăciunescu a condus acea finală de Champions League. E ultimul om din lume care ar trebui să vorbească de puşcărie şi de prostituţie. Aduceţi-vă aminte de ultimele două campionate cîştigate de Steaua la Vaslui, de transferurile făcute înainte de meciuri... Cînd mulsul vaci