Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceferiştii ameninţă cu greva

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 12 septembrie 2008 ·

Angajaţii CFR din sectorul Mişcare Comercial ameninţă cu greva generală din octombrie, dacă guvernul nu aprobă bugetele pe 2008, prin care să stabilească investiţiile în infrastructură, mai ales că, în ultimele 45 de zile trei impiegaţi de mişcare au murit din cauza stresului şi a condiţiilor de muncă. „Dintr-un total de 16.056 de macazuri, peste 15.000 au durata de funcţionare expirată sau sunt scadente la reparaţii, 3.235 de poduri şi podeţe au durata de viaţă expirată, iar 67 de tuneluri sunt scadente la reparaţii, în condiţiile în care, în acest an, s-a alocat refacerii infrastructurii feroviare doar 10% din necesarul de un miliard de lei“, a declarat ieri preşedintele Federaţiei Feroviare Mişcare Comercial, Gheorghe Popa. Liderul sindical susţine că, din cauza subfinanţării infrastructurii, foarte multe trenuri au întârzieri, întrucât conductorii sunt obligaţi să reducă viteza pentru a nu pune în pericol siguranţa călătorilor. „Salariaţii CFR sunt hotărâţi să înceteze lucrul în luna octombrie pentru că nu mai sunt dispuşi să-şi asume riscuri cauzate de lipsa de investiţii. Zeci de staţii CFR funcţionează fără energie electrică şi apă, nu există grupuri sanitare, iar la iarnă nu vom avea combustibili pentru încălzire, din cauză că nu putem face licitaţii“, a explicat preşedintele Federaţiei Feroviare Mişcare Comercial. Gheorghe Popa a adăugat că greva generală din octombrie va fi primul conflict de muncă din România în care angajaţii nu solicită salarii mai mari, ci condiţii mai bune de muncă. Liderii sindicali îi solicită o întrevedere ministrului transporturilor, Ludovic Orban, pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă angajaţii CFR, şi ameninţă că, în caz contrar, vor declanşa greva generală. Angajaţii CFR din sectorul Mişcare Comercial ameninţă cu greva generală din octombrie, dacă guvernul nu aprobă bugetele pe 2008, prin care să stabilească i

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 44 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 55 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°