A renunţa la convingerile pe care ţi le-ai format în timp
n-ar fi decît o automutilare
- Domnule Gheorghe Grigurcu, în urmă cu opt ani, vă provocam la o discuţie amplă, pe care am recitit-o de curînd, cînd mi-am încheiat cartea de dialoguri. Deşi îmi promisesem mie însămi să nu mă mai "exersez" vreodată în acest gen de "jocuri empatice" (un capitol încheiat), nervul, sinceritatea şi prospeţimea răspunsurilor dvs. de atunci mi-au stîrnit iarăşi curiozitatea: în ce măsură aţi rămas sau nu fidel propriilor convingeri? Dar, mai întîi, aş vrea să ştiu care este starea fizică, psihică şi afectivă în care vă regăsesc?
- "Curiozitatea" în cauză nu e numai a dvs. Eu însumi sînt uneori interesat de "starea" în care mă aflu şi drept urmare încerc să scriu ceva, aşa cum bunăoară mi-aş lua tensiunea sau temperatura. Dacă textul produs mi se pare satisfăcător, e un indiciu că şi "starea" cu pricina e bună. Dacă nu, citesc sau ies la plimbare cu cîinele, în speranţa că nebuloasa lăuntrică se va risipi, că va apărea lumina unei relaţii convenabile cu eul meu. Aceasta, în ceea ce priveşte condiţia aşa-zicînd umorală a fiinţei, cea din care decurge şi capacitatea comunicării scriptice cu rol de autentificare (un soi de instanţă notarială prin care fiinţa girează actele apte a o reprezenta). Cît priveşte "convingerile", aici mobilitatea ar fi neîndoios păguboasă. Ele iau naştere şi se consolidează printr-un proces lent, aidoma unui ţesut ce intră definitiv în componenţa organismului tău, asigurînd egalitatea cu sine a conştiinţei. A renunţa la convingerile pe care ţi le-ai format în timp n-ar fi decît o automutilare. Elementele lor ajung a coincide cu fizionomia ta, sînt similare unei fotografii dintr-un buletin de identitate. Cu toate că lucrurile nu sînt chiar foarte simple. Valéry aprecia convingerea drept "un cuvînt ce permite să se pună, cu bună ştiinţă, t
