Centre "after school", dulăpioare personale în şcoli, o programă şcolară lejeră pot face ca ghiozdanele celor mici să nu mai fie atât de grele Părinţii afirmă că programa
Centre "after school", dulăpioare personale în şcoli, o programă şcolară lejeră pot face ca ghiozdanele celor mici să nu mai fie atât de grele
Părinţii afirmă că programa încărcată, ghiozdanele grele şi timpul îndelungat dedicat studiului au transformat şcoala într-un adevărat calvar pentru elevi.
Şocant este faptul că, pentru toate aceste probleme, oficialităţile dau vina pe părinţi. "Ca şi cum noi le cerem elevilor să care zi de zi cinci kilograme în spate, noi suntem vinovaţi că nu avem dulăpioare în şcoli şi tot noi îi obligăm pe copii să înveţe atât de mult", ne-a spus Mihaela Gună, preşedinta Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.
Soluţiile pentru transformarea ghiozdanelor celor mici din pietre de moară în genţi de şcoală sunt două, în opinia părinţilor: renunţarea la sistemul temelor pentru acasă şi existenţa dulăpioarelor în şcoli. "Elevii alocă prea mult timp studiului şi se plictisesc. Este firesc. Ar trebui să-i luăm drept exemplu pe cei din Occident. Acolo, mersul la şcoală nu este un calvar, iar ghiozdanul nu cântăreşte o tonă deoarece fiecare elev îşi lasă lucrurile în dulapul personal", spune Mihaela Gună.
Aerisirea programei, amânată
Oficialii Ministerului Educaţiei afirmă că sunt la rândul lor preocupaţi de reducerea numărului de kilograme din ghiozdanele elevilor.
"Elevii trebuie să care cât mai puţine materiale auxiliare, de aceea am cerut tuturor inspectoratelor şcolare să le transmită profesorilor, şi în special învăţătorilor, faptul că ghiozdanele trebuie să fie cât mai uşoare", ne-a explicat Zvetlana Preoteasa, secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar în Ministerul Educaţiei. Mai mult, reprezentantul minist