Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai multe premii la concursul „Maşina Anului 2009“ în România

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 12 septembrie 2008 ·

Juriul concursului „Maşina Anului 2009“ în România, în rândurile căruia a fost invitat şi un redactor GdS, s-a întrunit luni şi marţi la Poiana Braşov. Premiera din acest an constă în acordarea altor două premii pe lângă distincţia „supremă“.34 de jurnalişti români din domeniul auto, dintre care 12 din Bucureşti şi 22 din diferite judeţe ale ţării, alcătuiesc juriul concursului „Maşina Anului 2009“, organizat de Uniunea Ziariştilor şi Editorilor Auto din România (UZEAR). Acesta este primul an în care ziarişti din afara Bucureştiului fac parte din juriu. 23 de automobile au intrat în acest an în competiţia pentru premiul cel mare. Spre deosebire de anii trecuţi, juriul a decis să acorde încă două premii în cadrul acestei ediţii a concursului: unul pentru cel mai atrăgător design şi altul pentru cel mai bine cotat SUV, ţinând cont de faptul că anul acesta sunt prezente pe lista maşinilor eligibile şapte SUV-uri. Lista rămâne deschisă până la 30 septembrie, iar în ea se regăsesc modele lansate în acest an, cu condiţia să fie disponibile pentru clienţi în reprezentanţele auto din ţară. În urma discuţiilor care au avut ca obiect elemente de organizare a UZEAR şi a concursului, s-a stabilit că votul se va desfăşura în două etape, prima între 1 şi 30 octombrie, când se vor stabili zece finaliste pentru titlul „Maşina Anului 2009“ şi pentru premiul de design, iar a doua va avea loc în noiembrie. SUV-ul anului va fi desemnată maşina plasată pe primul loc la această categorie în clasamentul concursului. Fiecare membru al juriului va avea la dispoziţie 25 de puncte pentru fiecare secţiune, pe care le va acorda la minimum cinci modele. Rezultatele votului vor fi făcute publice pe pagina de internet www.maşinaanului.ro, pentru o mai mare transparenţă a concursului. Membrii juriului au avut marţi posibilitatea să testeze o parte dintre maşinile eligibile pe serpentinele drum

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 57 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Avion de mici dimensiuni prăbușit la Gura Portiței, județul Tulcea! Două persoane, decedate

Ziua Constanta acum 42 minute
Un grav accident aviatic a avut loc astăzi, 20 iulie 2024 la Gura Portiței județul Tulcea. Din primele informații două persoane au decedat. Potrivit ISu Delta, în această seară, în jurul orei 19:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, dis

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 50 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°