Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cioacă divorţează de Elodia pentru că… l-a părăsit

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 12 septembrie 2008 ·

Divorţul cuplului Cioacă-Ghinescu a început. Poliţistul Cristian Cioacă s-a prezentat ieri la Judecătoria Braşov pentru a-şi încheia socotelile matrimoniale cu Elodia, cea mai celebră avocată din România, devenită arhicunoscută după ce a dispărut de acasă. Poliţistul părea bine dispus şi s-a uitat pe avizier să vadă când este programat în instanţă. Apoi, împreună cu avocata sa, au intrat în sala de judecată. Bărbatul s-a aşezat în faţa fratelui Elodiei, venit la proces împreună cu mama sa, Emilia, şi cu avocata Marinela Crina Radu. De altfel, Marinela Crina Radu a fost o foarte bună prietenă cu Elodia.

Nu şi-a salutat soacra

Mama Elodiei spune că ginerele nici măcar nu a salutat-o când s-au întâlnit la tribunal. „Ca de fiecare dată când l-am văzut, mi-a venit rău. Dar suntem în instanţă şi suntem oameni civilizaţi, aşa că nu am putut să-i zic nimic. El nu-mi spune nimic, când mă vede, nici măcar nu mă salută. Cred şi eu, când ştie că mi-a omorât fiica ce poate să mai zică? Nici nu mai are tupeu să ridice ochii la mine”, ne-a declarat mama Elodiei, Emilia Ghinescu. Până i-a sosit rândul, Cioacă a stat cuminte în bancă şi s-a amuzat cu avocata sa. Cei doi erau foarte veseli în timp ce se uitau peste dosarul de divorţ.

Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise

Încă de la început, avocata lui Cioacă a ţinut să scape de presă şi de „musafiri” şi a solicitat ca judecata să se facă în şe-dinţă secretă. Din cauza mediatizării masive a cazului şi pentru că urmează să se discute detalii intime din viaţa cuplului, judecătoarea a admis cererea. Toată lumea prezentă în sală – mai puţin părţile implicate în proces – au părăsit sala. După ce înfăţişarea s-a încheiat, Marinela Radu a declarat că avocatul poliţistului a cerut mutarea cazului la judecătoria din Piteşti.

Înlocuită de mamă

Mama Elodiei Ghinescu o reprezintă pe ac

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 10 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Armata israeliană a lansat atacuri la Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Israelului să-şi înceteze ”imediat” ofensiva

News.ro acum 25 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a asigura

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°