BMW planuieste sa includa in gama in anul 2015 un model pe care il considera “megacity”, a spus directorul executiv al companiei, Norbert Reithofer, potrivit presei germane.
Noul model va fi mai adecvat pentru mediul urban cu strazi aglomerate decat utilizarii in afara orasului.
Design-ul ar putea fi un raspuns la pretul carburantului in crestere si la noile reglementari de mediu mai ferme.
"Va fi o masina cu un look complet nou, cu doua motoare disponibile. Unul va fi un motor foarte eficient cu combustie interna, iar celalat va fi un model pur electric," a declarat seful BMW pentru ziarul german Die Zeit.
BMW a vandut peste un milion de modele cu EfficientDynamics, sistem care reduce emisiile poluante, pachetul de solutii fiind oferit standard pentru toate modelele din gama.
BMW va indeplini anul viitor standardele EU6 in privinta emisiilor, standarde care vor intra in vigoare in 2014, prin noul BMW 330d care va dispune, optional, de tehnologia BMW BluePerformance.