In 1998, Glen Hoddle, selectionerul Angliei, a facut o gluma despre o persoana cu handicap fizic, condamnata sa isi petreaca restul vietii intr-un scaun cu rotile. O gluma in genul celor pe care baietasii de cartier de la noi le-ar face la adresa grasilor, ochelaristilor, fetelor cu celulita... In Anglia, politicieni, ONG-uri, suporteri, oameni din Federatia engleza, The Sun, fotbalisti, toti, dar absolut toti, l-au facut praf pe Hoddle si nici nu a mai contat ca si-a cerut scuze. Hoddle pur si simplu a disparut de la nationala in secunda doi. Ca a fost demis, ca si-a dat demisia, nici nu a mai contat. A plecat. A patat imaginea nationalei, a intinat imaginea Angliei.
In 2008, un filmulet buclucas il arata pe Piturca cum triseaza la cazino, dar el este prezentat ca un James Bond al zarurilor, un erou charismatic care si-a batut joc de aia de la cazino. Pfuai, avea o camera in pachetul de tigari, i-a pacalit si nu l-a pocit nimeni. Este privit asa, admirativ si probabil studiat ca pe o minte criminala exceptionala. S-a intamplat in 2003, nu era la nationala. Asa ca nu a patat imaginea nationalei. La fel, nici Dragomir nu o pateaza, atunci cand joaca table in avionul nationalei. Oricum, nu avea ce sa pateze, pentru ca nationala noastra nu are imagine. O echipa cocarjita in propriul careu si de amatorii din Feroe nu poate sa aiba o imagine. Ne-am facut de ras, persistam in penibilitate. Suntem constanti, si asta e bine.
Nea Piti s-a lovit cu pumnii in piept precum un Tarzan ca el este cel care a calificat nationala la ultimele doua turnee finale. El este supraomul, zeul coborat de pe ruleta de noroc intre derbedeii pe care i-a scos din intuneric si le-a aratat calea cea dreapta. Nu pleaca, nu este demis, vine meciul cu Franta. El nu e jucator in dreptunghiul verde, ci la roata de noroc. Va bate Franta, ne va spune "ciocu' mic", iar infumurarea sa v
